Asociatia Nationala a Investitorilor in Zonele Defavorizate din Romania (ANIZDR) solicita Guvernului sa mentina scutirile de taxe vamale la importurile de carne in zonele defavorizate, in caz contrar preturile produselor din carne urmand sa fie majorate cu pana la 30%, informeaza un comunicat al asociatiei. -Desi am facut foarte multe investitii, incepand cu ianuarie 2003 nu vom mai beneficia de aceste facilitati. Pana acum noi am fost un tampon, o frana in procesul de scumpire a carnii. In ultimii ani, preturile nu au fost spectaculoase, dar noi nu am tinut pasul cu preturile la paine, gaze sau alte produse-, a declarat Claudiu Ciuciureanu, presedintele ANIZDR.
Potrivit comunicatului, procesatorii de carne din zonele defavorizate intentioneaza sa majoreze, incepand cu luna decembrie a acestui an sau cel mai tarziu in februarie 2003, preturile produselor din carne cu circa 25-30%, ca urmare a intrarii in vigoare a prevederilor legii (n.r. – care modifica actul normativ privind regimul zonelor defavorizate) prin care sunt anulate scutirile de taxe vamale la importurile de carne in zonele defavorizate.
In schimbul anularii facilitatilor, procesatorii de carne din zonele defavorizate solicita Guvernului o compensatie financiara.
De asemenea, ANIZDR solicita Executivului sa faca o analiza a firmelor care investesc in zonele defavorizate, iar celor care sunt suspectate de evaziune fiscala sa li se retraga certificatul de investitor.
Potrivit unui proiect de lege care modifica Ordonanta de Urgenta 24/1998 privind regimul zonelor defavorizate, dezbatut luni, 14 octombrie, de Camera Deputatilor, scutirile de taxe vamale pentru furnizorii de carne in zonele defavorizate expira la 31 decembrie 2002. De asemenea, deputatii au eliminat, printr-un amendament, la propunerea Comisiei de politica economica, articolul care precizeaza ca legea intra in vigoare la 1 octombrie 2002.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















