Home Economic-Financiar Producția de cereale se apropie de 24 de milioane de tone

Producția de cereale se apropie de 24 de milioane de tone

DISTRIBUIŢI

Producția de cereale a României se apropie în acest an de 24 de milioane de tone, cu peste opt milioane de tone mai mult decât anul trecut, potrivit ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Valeriu Tabără. „Cred că anul acesta vom avea scriptic între 22 și 24 de milioane de tone de cereale, cu circa opt milioane de tone mai mult decât anul trecut, când am obținut 16-17 milioane de tone. Dacă luăm orzul, orzoaica, ovăzul, sorgul și triticalele, toate acestea împreună fac aproape trei milioane de tone. Cu peste șapte milioane de tone la grâu, deși scriptic avem peste opt, și cu 12 milioane de tone la porumb cred că atingem între 22 și 24 de milioane de tone de cereale în 2011“, a declarat ministrul Agriculturii, citat de Agerpres. Ministrul consideră că de foarte mulți ani nu s-a mai înregistrat un an agricol atât de bun pentru producția de porumb, dar și pentru cea de grâu. Potrivit lui Tabără, ploile căzute în acest weekend au ajutat atât la finalizarea recoltării culturilor de sfeclă, porumb, floarea soarelui, dar și la însămânțările culturilor de toamnă. În privința culturilor afectate de seceta din aceasta toamnă, șeful MADR a afirmat că deocamdată nu se poate pronunța în privința pierderilor. Potrivit datelor MADR, la data de 5 octombrie, sfecla de zahăr a fost recoltată de pe 9% din suprafață, respectiv 1.634 hectare, porumbul de pe 68% din suprafață – 1,76 milioane ha, floarea soarelui de pe 98% din suprafață (968.027 hectare), iar soia de pe 56% (38.806 ha). În privința însămânțărilor de toamnă, până la data de 5 octombrie, au fost realizate lucrări pe 535.212 hectare din care cu grâu și secară – 7% din suprafață (137.818 ha), orz – 19% (38.241 ha), rapiță pentru ulei – 57% (318.053 ha), orzoaica de toamnă – 16 % (18.548 ha) și legume 1.685 ha (11%).

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.