Regia Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS) a vândut, ieri, doar două apartamente din cele cinci imobile din București ofertate, la licitația cu strigare prezentându-se câte un singur cumpărător pentru aceste active, persoane fizice, fără ca pentru celelalte trei case să existe oferte.
Unul dintre cele două apartamente vândute, o mansardă cu două camere în suprafață utilă de 63 metri pătrați dintr-un imobil de două etaje aflate pe strada Alex. Phillipide, sector 2, a fost vândut cu 52.000 euro fără TVA, reprezentând chiar prețul de pornire, au declarat reprezentanții RA-APPS, citați de Mediafax.
Pentru acest apartament au fost cumpărate două dosare de prezentare, iar la licitație s-a înscris o singură persoană.
Al doilea apartament vândut, cu trei camere și suprafață utilă de 92 metri pătrați dintr-un imobil de două etaje situat în strada Bitolia, sector 1, a fost cumpărat tot la prețul de pornire, de 99.500 euro fără TVA, în condițiile în care o singură persoană a fost interesată de acest activ.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















