Home Economic-Financiar Rate mai mari pentru românii cu credite în franci elvețieni

Rate mai mari pentru românii cu credite în franci elvețieni

DISTRIBUIŢI

Banca Națională a României (BNR) a anunțat ieri pentru francul elvețian un curs de referință de 3,5742 lei/franc, cu 9,5 bani mai mare față de cel de vineri, ajungând astfel la maximul istoric, iar pentru moneda euro paritatea a crescut cu 2,35 de bani, la 4,2272 lei/euro.
În sesiunea de vineri, cursul anunțat de banca centrală pentru francul elvețian a fost de 3,4792 lei/franc, iar pentru euro referința s-a plasat la 4,2037 lei/euro.
Totodată, euro a atins ieri un nou minim record față de francul elvețian, din cauza temerilor privind extinderea crizei datoriilor suverane în economiile europene mari, iar tendința negativă a monedei unice pare că va continua.
Gabriel Crețu, directorul de vânzări al OTP Bank, declara că efectele aprecierii francului elvețian față de leu se vor vedea peste două luni. „Nu cred că va crește acum numărul celor care nu mai plătesc. O să vedem după o lună sau două, pentru că poate o lună clientul mai face un efort, dar a doua lună spune că mai bine renunță“, a declarat Crețu.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.