Home Economic-Financiar Reforma pensiilor se poticneste in opozitia sindicatelor

Reforma pensiilor se poticneste in opozitia sindicatelor

DISTRIBUIŢI

Dupa ce, ani de zile, aplicarea proiectului de lege privind introducerea fondurilor universale de pensii, initiat de fostul ministru al muncii, Alexandru Athanasiu, a fost tergiversata, acum apare o alta problema, si anume contestarea lui de catre sindicate. Aceasta in conditiile in care sistemul actual se apropie tot mai mult de marginea prapastiei, dovedindu-se incapabil sa sustina in continuare plata pensiilor.

BNS sustine modelul european

Liderii Blocului National Sindical au iesit ieri la rampa si au sustinut reformarea sistemului de pensii dupa modelul european, si nu dupa cel sud-american, asa cum prevede proiectul dlui Athanasiu.

In varianta guvernamentala, care se bazeaza pe proiectul lui Alexandru Athanasiu, acum presedintele Consiliului National al PSD, o treime din contributia angajatului la asigurarile sociale ar urma sa fie transferata in mod obligatoriu in administrarea unor fonduri private. -Impunerea participarii la aceste fonduri, in conditiile in care sistemul financiar din Romania este inca unul care se mai resimte dupa recentele scandaluri financiare, nu este o decizie viabila-, considera presedintele BNS, dl Dumitru Costin.

De altfel, punctul de vedere sindical este impartasit si de reprezentantii Biroului International al Muncii. -In multe tari, Banca Mondiala a promovat privatizarea si precapitalizarea pensiilor ca mijloace de evitare a crizelor in finantarea sistemului de securitate sociala. Acest tip de reforma s-a dovedit ineficient si a produs o serie de noi probleme. Acestea includ cheltuieli ridicate de administrare a pensiilor private, cheltuieli publice insemnate pentru supraveghere, precum si costuri de tranzitie ridicate-, se arata intr-un raport al Comitetului de securitate sociala al Biroului International al Muncii.

Modelul chilian, cerut de Banca Mondiala

Dumitru Costin sustine ca modelul chilian a fost impus de reprezentantii Bancii Mondiale si ca aplicarea lui este asteptata cu nerabdare de catre marile companii de asigurari, care isi vor constitui societati de administrare privata a pensiilor. -Marile societati de asigurari au venit in Romania tocmai in perspectiva adoptarii unui asemenea model. Nimeni nu poate crede ca ele au ales sa-si deschida reprezentanta in tara noastra doar pentru asigurari obisnuite, pentru ca piata acestora este extrem de redusa-, a explicat liderul sindical.

Spre deosebire de modelul chilian, implementat in timpul dictaturii lui Augusto Pinochet, schema europeana de reforma a pensiilor nu presupune obligativitatea varsarii unui anumit procent din contributie la fondurile private. Aceasta schema se bazeaza pe trei componente de baza, dintre care doar la una participarea este obligatorie – cea de stat. In cazul acesteia, finantarea se face in sistem de solidaritate sociala (pay as you go), fondul este garantat de stat si administrat de o institutie publica.

Cea de-a doua componenta grupeaza asa-numitele scheme legate de procesul de munca sau de exercitarea unei profesii (scheme de pensii ocupationale). Acest sistem nu este garantat de stat, iar administrarea fondului se face de catre o institutie privata. Participarea la el nu este obligatorie, in sensul ca sindicatele si patronatele dintr-o anumita ramura de activitate pot decide transferarea unui anumit procent de contributie catre o casa de pensii proprie.

In fine, ce-a de-a treia componenta o constituie conturile individuale contractate direct cu un furnizor de astfel de produse, in general cu o companie de asigurari de viata.

Balbaieli si amanari

Avantajele si dezavantajele celor doua modele sunt greu de pus in balanta, mai ales ca in fostul lagar socialist au fost adoptate ambele scheme. Polonia si Ungaria, de exemplu, au optat pentru sistemul chilian, in timp ce Cehia si Slovenia au promovat modelul european.

Nici pe malurile Dambovitei pozitiile oficialilor nu au fost consecvente. Nu mai devreme decat in urma cu un an (17 ianuarie 2001), Ministerul Muncii si Solidaritatii Sociale considera ca transferarea unei treimi din fondul public de pensii catre fondurile administrate privat -impune o dezbatere parlamentara atenta si responsabila, in scopul evitarii unei noi aventuri de genul FNI-.

Intre timp, balbaielile si inconsecventa autoritatilor nu fac decat sa adanceasca si mai tare declinul unui sistem care s-a dovedit a fi falimentar si nu mai poate suporta plata pensiilor din contributiile unui numar din ce in ce mai mic de salariati.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.