Home Economic-Financiar Rezerve de gaze și petrol descoperite la Bobocu și Jimbolia

Rezerve de gaze și petrol descoperite la Bobocu și Jimbolia

DISTRIBUIŢI

Zăcămåntul de gaze naturale de la Bobocu din județul Buzău ar putea conține resurse neexploatate estimate la circa 765 milioane metri cubi, potrivit rezultatelor preliminare ale studiului seismic efectuat de Zeta Petroleum în 2010.
O primă evaluare realizată în 2008 a arătat existența unor rezerve probabile de gaze de circa 1,7 miliarde metri cubi, din care au fost extrase pånă anul trecut 935 mililoane metri cubi. „Rezervele probabile de gaze rămase în lobii ce au produs anterior pot fi estimate la circa 765 milioane metri cubi“, a declarat într-un comunicat directorul Zeta Petroleum Romånia, Bogdan Popescu. Perimetrul de la Bobocu, aflat la 110 km de București, la nord de valea Buzăului, cuprinde un cåmp matur de gaze, descoperit de Romgaz în 1966. Producția a început în 1977, fiind abandonată în 2001 din cauza viiturilor de apă și a apariției nisipului în sonde.
Rezerve de petrol și gaze au fost descoperite și la Jimbolia, la aproximativ 40 km vest de Timișoara.
„În cadrul structurii de la Jimbolia a fost pus în evidență un zăcămånt de țiței parafinos, de foarte bună calitate. Evaluarea preliminară indică existența unor rezerve de cel puțin 1,5 milioane de barili și pot ajunge chiar la 6 milioane de barili (…)În urma testelor din 2010, am evidențiat existența unor nivele saturate cu amestecuri de gaze bogate cu CO2, cu înaltă presiune, iar în acest moment suntem în faza în care derulăm diferite studii pentru a identifica cele mai potrive soluții pentru exploatarea petrolului subiacent în condiții de siguranță“, a explicat Bogdan Popescu.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.