
Un număr de 25 state ale Uniunii Europene (UE), inclusiv România, dar fără Marea Britanie și Cehia, au semnat, vineri, pactul fiscal european, care prevede în principal reglementări fiscale pentru echilibrarea bugetelor și coordonarea politicii economice la nivel european.
Marea Britanie a decis să nu adopte pactul, întrucât nu a obținut o serie de concesii pentru sectorul financiar.
De asemenea, Cehia a anunțat că nu va semna vineri pactul fiscal, întrucât nu consideră că acesta aduce îmbunătățiri substanțiale față de reglementările existente. Cehia nu exclude însă posibilitatea de a se alătura la o dată ulterioră, a declarat premierul Petr Necas.
"Este un pas important pentru întărirea încrederii în uniunea economică și monetară", a declarat președintele UE, Herman Van Rompuy, în timpul ceremoniei de semnare de la Bruxelles.
Pactul fiscal european va presupune un angajament din partea statelor participante la o guvernanță fiscală solidă, introducerea unor prevederi de echilibrare a bugetului în Constituție, consolidarea reglementărilor privind procedura de deficit excesiv prin automatizarea sancțiunilor și transmiterea proiectelor de buget Comisiei Europene spre verificare.
Semnarea de către România a Tratatului de guvernanță fiscală a fost aprobată, marți, de către Guvernul de la București.
"S-a obținut din partea României, în urma negocierilor desfășurate, participarea și a statelor care nu sunt parte a zonei euro la ședințele comune pe care le au toate statele semnatare, în anumite condiții. A fost unul dintre demersurile la care România a ținut foarte mult, pentru a fi parte a procesului în permanență și a fi consultată", a spus purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Suciu. Conform Executivului român, Tratatul prevede obligația de a menține un deficit structural ce nu poate depăși obiectivul național pe termen mediu, stabilit pentru fiecare stat membru în parte, cu o limită inferioară de 0,5% din PIB, la prețurile pieței. În cazul în care nivelul datoriei publice este semnificativ sub 60% din PIB și nu există riscuri privind sustenabilitatea pe termen lung a finanțelor publice, deficitul structural poate să ajungă la circa 1% din PIB.
Deficitul bugetar ciclic maxim plus cel structural trebuie să se încadreze în limita de 3% din PIB.
În cazul în care se înregistrează abateri față de aceste nivele, se va declanșa automat un mecanism de corecție, ce trebuie introdus în legislația națională de fiecare stat membru, la fel ca și așa-zisa "regulă de aur", privind limitarea deficitului structural. Dacă un stat membru nu transpune aceste două prevederi în legislația națională, poate fi sesizată Curtea de Justiție a Uniunii Europene.
Nerespectarea deciziei acestei instanțe poate duce la o sancțiune financiară de maximum 0,1% din PIB-ul țării respective.
Regulile vor fi introduse în sistemele legislative naționale ale statelor membre, la nivel de Constituție sau echivalent. Reglementările vor include un mecanism automat de corecție care se va declanșa în cazul unei devieri. Fiecare stat membru va elabora propriul mecanism de corecție, în baza principiilor indicate de Comisia Europeană.
Băsescu: Eu cred că trebuie ratificat cât mai repede
Președintele Traian Băsescu a afirmat vineri că pentru România este un succes faptul că este parte la Tratatul privind stabilitatea, coordonarea și guvernanța în cadrul Uniunii Economice și Monetare, în opinia sa documentul trebuind ratificat cât mai rapid.
"Noi considerăm un succes faptul că România este parte la acest Tratat, având în vedere că am fost printre cei care au reacționat cel mai aspru la momentul la care a apărut în forma lui inițială și viza strict statele zonei non-euro, iar obiectivul nostru a fost să fim parte a acestui tratat pentru simplul motiv că ne este ușor să ne încadrăm în exigențele lui, iar integrarea în zona euro va fi mult mai ușoară, vom fi în mod cert mult mai pregătiți. Cei de acasă, politicienii, nu au decât să facă ce vor cu acest tratat. Eu consider că trebuie ratificat cât mai rapid", a declarat Traian Băsescu, în conferința de presă susținută la finalul Consiliului European de la Bruxelles.
Șeful statului a subliniat că semnarea respectivului document este o chestiune vitală și că Tratatul nu trebuie transformat într-un subiect de dezbatere fără forme sau fără fond.
Traian Băsescu a punctat că el are conștiința împăcată că și-a făcut datoria și că a creat condițiile pentru români. "Mai departe este treaba Parlamentului și a politicii publice din România ce fac cu acest Tratat", a completat Băsescu.
Ionuț Dumitru: Pactul Fiscal este benefic pentru România
Pactul de Guvernanță Fiscală al Uniunii Europene poate avea un efect pozitiv asupra României, printr-o mai bună disciplină fiscală și stabilitate financiară pe termen lung, a declarat, vineri, președintele Consiliului Fiscal, Ionuț Dumitru, citat de Agerpres.
"Acest Pact Fiscal la nivel european probabil că va întări și disciplina fiscală a statelor membre, însă nu va rezolva în întregime problemele uniunii monetare. Măcar este un pas înainte în direcția corectă și rezolvă măcar partea de disciplină fiscală", consideră Ionuț Dumitru.
Acesta a subliniat că pentru România Pactul de Guvernanță Fiscală este esențial în întărirea disciplinei în finanțele publice, dar va crea probleme în capacitatea autorităților de a stimula economia, în urma constrângerilor bugetare pe care le aduce.
"Pentru țările din Europa de Est și în particular pentru România, Pactul Fiscal poate fi un avantaj semnificativ, dacă ne gândim la faptul că disciplina fiscală nu a fost niciodată un punct forte al României. Pe de altă parte, Pactul are și dezavantaje în ceea ce privește capacitatea de a stimula economia, mai ales în perioadele de recesiune, care va fi mai limitată. Practic vom avea o capacitate limitată de a ajuta economia, atunci când va trebui să o ajutăm, dar în ansamblu pot spune că pentru România poate avea un efect pozitiv asupra disciplinei fiscale și lucrul acesta ar fi benefic pentru sustenabilitatea pe termen lung a finanțelor publice", a apreciat președintele Consiliului Fiscal.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















