Home Economic-Financiar România are cele mai bune perspective economice din Europa Centrală și de...

România are cele mai bune perspective economice din Europa Centrală și de Est

DISTRIBUIŢI

România a continuat în septembrie să aibă cele mai bune perspective economice la șase luni, din regiunea în Europa Centrală și de Est (ECE), în condițiile în care țări precum Ungaria și Polonia au înregistrat scăderi puternice ale încrederii, potrivit unui sondaj al institutului ZEW.
Indicele care măsoară percepția analiștilor pentru următoarele șase luni a scăzut în cazul României cu 5,5 puncte, la -5,6 puncte.
Pe locul al doilea, dar la mare distanță de România, se află Slovacia, cu -35 puncte (cu un declin de 9,4 puncte).
Cea mai mare scădere a fost înregistrată de Ungaria, cu 31,8 puncte, la -47,5 puncte, cel mai redus nivel între statele incluse în studiu, urmată de Polonia, cu un declin de 21,6%, la -36,8 puncte.
Toate țările din regiunea ECE analizate au consemnat scăderi ale percepției analiștilor, cu excepția Turciei.
La nivelul ECE, indicele așteptărilor economice a pierdut 11,6 puncte, la -38 puncte, se arată în sondajul realizat de ZEW în colaborare cu grupul austriac Erste.
În privința situației economică actuale, România a rămas pe penultimul loc în regiune, înaintea Ungariei . Indicele pentru România a urcat ușor cu 3,5 puncte, la -37,2 puncte.
În Ungaria, percepția s-a înrăutățit cu 9,1 puncte, la -56,3 puncte, iar în Croația cu 4,2 puncte, la -36,5 puncte.
În Europa Centrală și de Est, percepția pentru situația economică actuală a evoluat pozitiv cu 4,4 puncte, la 7,2 puncte.
Așteptările pentru Bursa de la București s-au îmbunătățit ușor în septembrie, cu 4,4 puncte, indicatorul referitor la evoluția indicelui BET, care include cele mai lichide zece acțiuni de pe bursă, ajungând la 22,3 puncte.
Indicele care măsoară așteptările pentru evoluția leului a scăzut cu 7,8 puncte, la 10,1 puncte. Indicatorul a scăzut pentru toate valutele din regiune, cu excepția kunei croate și a lirei turcești.
La studiul efectuat în intervalul 5-19 septembrie au participat 82 de analiști, dintre care 24 din Turcia. Sondajul include, în regiunea Europei Centrale și de Est, Bulgaria, Croația, Cehia, Ungaria, Polonia, România, Serbia, Slovacia, Slovenia și Turcia.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.