Home Economic-Financiar România riscă suspendarea fondurile europene dacă nu reformează sistemul de achiziții publice

România riscă suspendarea fondurile europene dacă nu reformează sistemul de achiziții publice

DISTRIBUIŢI

ANRMAP a admis doar 49 de documentații de atribuire a licitațiilor, din 1.550 verificate!

Ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, avertizează că există riscul ca autoritățile de la Bruxelles să suspende formal plățile pentru proiectele realizate cu fonduri europene pentru o perioada de 6 luni dacă România nu reformează sistemul de achiziții publice și nu simplifică procedurile privind absorbția.
„Avem un termen limită care este de o importanță covârșitoare: 31 octombrie. Dacă noi până la 31 octombrie nu încheiem două procese, riscăm să avem o întrerupere formală a plăților pentru minimum 6 luni. Asta ar însemna că tot semestrul I al anului viitor va fi blocat și rata de absorbție nu va crește“, a declarat Orban, la o conferință de presă.
Totodată, ministrul a arătat că sumele pe care România le va putea accesa în următoarea perspectivă financiară ar putea fi reduse. „În niciun fel nu sunt garantate sumele care vor fi alocate în bugetul viitor al UE (n.r. exercițiul financiar 2014-2020). În niciun fel să nu ne închipuim că decizia este luată, că vom beneficia de sume importante“, a spus Orban.
Ministrul a spus că actuala criză „a condus la decizii și la situații care mai de care mai complicate“.
„Și sunt state membre care doresc să reducă substanțial bugetul pentru viitoarea perioadă financiară (2014-2020). Probabil victima – dacă se va întâmpla așa ceva – va fi politica de coeziune (legată de modul de accesare a fondurilor structurale – n.r.). Dacă se va întâmpla așa, sumele pe care o să putem să le accesăm în perspectiva financiară viitoare vor fi reduse“, a spus Orban
Ministrul spunea, recent, că România va negocia cât mai agresiv fondurile din bugetul UE 2014-2020, dar nu va putea obține prea mult față de cât oferă CE, pentru că există deja percepția că România și Bulgaria sunt principalii beneficiari ai propunerii Comisiei.
În ceea ce privește rata absorbției, Orban a declarat că dacă nu atingem minim 20%, în 2013 „riscul ar fi enorm de a pierde câteva miliarde de euro“.
„Ar trebui să cheltuim numai în 2013 aproximativ 6,7 miliarde de euro. Vă dați seama cât de dificil va fi acest lucru? Tocmai de aceea va trebui să avem spre sfârșitul anului viitor un minim 20%, ceea ce înseamnă aproximativ 3,8 miliarde de euro. Este un obiectiv foarte ambițios, dar pe care noi considerăm că îl putem atinge. Dacă nu îl vom atinge, atunci vom vorbi de rate de absorbție sub 50% pe întreaga perioadă de alocare care se încheie în 2013“, a mai spus Orban.

Ignoranță și lipsă de experiență

Președintele Autorității Naționale pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice (ANRMAP), Cristina Trăilă, prezent la aceeași conferință de presă, a declarat că instituția a început în septembrie să verifice documentațiile de atribuire înainte de publicarea acestora în SEAP, dar numărul dosarelor care au respectat condițiile impuse este extrem de redus, doar 49 dintr-un total de 1.550 de documentații depuse.
„După două săptămâni, lucrurile nu stau atât de bine. Din 1.552 de documentații transmise, doar 49 au fost acceptate“, a spus Trăilă.
Președintele ANRMAP a spus că rezultatele verificărilor au fost afectate de lipsa de experiență la nivelul autorităților contractante sau de ignoranța celor care se ocupă de documentații.
„Abia acum se educă autoritățile contractante să facă o procedură de achiziție publică conform legii“, a spus Trăilă.
Șefa ANRMAP a mai spus că trierea realizată în urma controlului va duce la eliminarea abuzurilor contestațiilor pe documentațiile de atribuire. Astfel, cel puțin la nivel teoretic procedurile „încep curat“, a mai spus Trăilă.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.