Home Economic-Financiar Romanii au o zecime din veniturile nemtilor

Romanii au o zecime din veniturile nemtilor

DISTRIBUIŢI

Faptul că românii sunt printre cei mai prost plătiţi din UE nu mai e o noutate. Ca de altfel nici faptul că muncim mult dar fără folos. Un studiu al Societăţii Academice din România (SAR) arată că românii au venituri medii săptămânale, în sectorul privat, de peste zece ori mai mici ca nemţii (9%, mai exact). Totuşi, există state în care populaţia activă se descurcă în condiţii de şi mai mare austeritate, cu salarii minore. Spre exemplu, un indian câştigă 3% din venitul unui neamţ, iar un chinez sau un bulgar, 5%! Acest fapt însă conferă economiilor din zonele respective avantaje în atragerea investiţiilor străine.

Un studiu al Societăţii Academice din Romania (SAR) arată că romanii au venituri medii săptămanale, în sectorul privat, de peste zece ori mai mici ca nemţii. Totuşi, există zone cu salarii şi mai mici, ceea ce le conferă avantaje în atragerea investiţiilor străine. Spre exemplu, un indian caştigă 3% din venitul unui neamţ, iar un chinez sau un bulgar, 5%!

Prognoza economică a SAR pentru 2007 este în linii mari pozitivă, cu o creştere a economiei de 6,3%, o inflaţie de 5,2% şi un deficit bugetar mai ridicat, arată raportul de analiză şi prognoză anuală al SAR, prezentat joi. Raportul prezintă o sumedenie de elemente interesante printre care trebuie să remarcăm şi faptul că am rămas la fel de energofagi, lucru care ne va costa odată cu alinierea preţurilor la energie.

-Consumul energetic este mare în raport cu consumurile din Uniunea Europeană, pe unitatea de produs intern brut-, a punctat şi preşedintele Băsescu, prezent la eveniment. Momentan, Romania are preţuri mici la energie, doar Cehia, Estonia şi Lituania fiind în urma noastră (preţ kwH/consumator rezidenţial).

Analiştii SAR prevăd un deficit bugetar de 2,9% pentru 2007 şi avertizează că principala îngrijorare în privinţa evoluţiei economiei este legată de capacitatea guvernului de a-şi ajusta politicile la condiţiile post-aderării la Uniunea Europeană.

SAR estimează un produs intern brut de 95,128 miliarde euro pentru anul 2006, care descrie o creştere a economiei cu 7% în anul trecut.

În 2007 economia îşi va încetini creşterea, iar PIB în valoare absolută ar putea depăşi 112,1 miliarde euro, estimează analiştii de la SAR.

Investiţiile străine directe sunt estimate la un total de 8,5 miliarde euro în 2006, iar în 2007 s-ar putea situa la o valoare de 5,8 miliarde euro, se mai arată în raportul SAR.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.