Consumul casnic de bunuri de larg consum a scăzut în primul semestru cu 4%, în monedă națională, comparativ cu aceeași perioadă din 2009, fiind primul declin înregistrat în ultimii zece ani, produsele de îngrijire personală și cele pentru curățenia locuinței fiind cele mai afectate, potrivit GfK.
„Este primul declin înregistrat în ultimii zece ani, perioadă în care ratele de creștere de la an la an au variat între 7% și 25%. În contextul deloc prietenos din punct de vedere economic și politic, consumatorii au rărit vizitele la magazine, cele mai afectate din acest punct de vedere fiind supermarketurile“, a declarat Raluca Răschip, consumer tracking director în cadrul companiei de cercetare a pieței GfK Romånia.
Din analiza principalelor categorii de bunuri de larg consum, s-a observat că produsele de îngrijire personală și cele pentru curățenia locuinței sunt cele mai afectate, valoarea cheltuită fiind cu 7%, respectiv 4% mai mică. Printre categoriile cu cele mai mari scăderi în volum se remarcă deodorantele (-21%), produsele de curățat universale (-19%), tabletele de ciocolată (-18%) – în special datorită faptului că au fost achiziționate de mai puțini consumatori.
În primele șase luni ale anului, comerțul modern a atras 45% din cheltuielile gospodăriilor pentru bunuri de larg consum, față de 43% în perioada similară din 2009. Cele mai dinamice formate rămån în continuare magazinele de tip discount cu o rată de creștere de 11%, în timp ce supermarketurile se află pe un trend descendent.
Cotele de piață ale diverselor forme de comerț au rămas relativ constante în primul semestru din 2010 față de aceeași perioadă din 2009. Astfel, hipermarketurile dețin o cotă de piață de 21% față de 20%, supermarketurile – 12% față de 13%, magazinele de tip discount – 10% față de 8%, în timp ce magazinele cash-carry au rămas la 2%. Cea mai mare parte a pieței, 41%, este deținută de buticurile și magazinele alimentare de cartier.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















