
Guvernul s-a angajat față de FMI că legislația de implementare a legii de salarizare unitară va include mai puține sporuri, va introduce un sistem prin care salariile bugetarilor vor fi corelate cu cele din privat și vor fi legate de responsabilitățile angajatului la locul de muncă și de calificare.
„Prin noua lege se va asigura că structura de clasificare salarială este simplificată, iar plățile vor fi legate în principal de responsabilitățile la locul de muncă și de calificare. Noul sistem de salarizare va fi evaluat în raport cu salariile din sectorul privat, printr-un studiu al salariilor, pentru a se asigura că salariile din sectorul public sunt în general aliniate la condițiile actuale de pe piața muncii, în limita constrångerilor“, se arată în memorandumul tehnic atașat scrisorii suplimentare de intenție la acordul cu FMI, citat de Mediafax.
Noua lege a salarizării unitare ocupă un capitol aparte în document, detaliat la secțiunea „condiționări“.
Legea va introduce o limită de 30% a cheltuielilor de personal, altele decåt cele cu salariile față de totalul cheltuielilor de personal, și va limita sporurile individuale pentru personalul civil, plățile de „stimulente“ urmånd să fie tratate ca sporuri, mai este indicat în document.
Guvernul a promis totodată FMI că nu va trimite Parlamentului modificările la Legea salarizării înainte de a primi avizul instituției internaționale și al Comisiei Europene și că modificările vor fi adoptate pånă la sfårșitul lunii octombrie.
Pierderile companiilor de stat, limitate la 4 mld. lei
Guvernul s-a angajat să limiteze pierderile celor zece companii de stat pånă la trei miliarde lei la sfårșitul lunii septembrie și pånă la patru miliarde lei (930 milioane de euro) la finele lunii decembrie. Țintele pentru ultimele două trimestre ale acestui an în ceea ce privește limitarea pierderilor companiilor de stat monitorizate au fost incluse în memorandum.
„Vor fi stabilite în continuare ținte indicative trimestriale pe 2010 pentru soldul agregat operațional (EBIT-earnings before interest and tax – cåștiguri înainte de dobånzi și impozite și taxe), exclusiv subvenții. Datele vor fi furnizate împreună cu rezultatele operaționale de către companii. Țintele pentru luna septembrie 2010 și finele lunii decembrie 2010 vor fi -3.000 milioane lei și, respectiv, -4.000 milioane lei“, se arată în document.
Lista companiilor monitorizate cu FMI, cărora li se vor aplica aceste limite de pierderi, cuprinde Compania Națională de Căi Ferate CFR, Societatea Națională de Transport CFR Călători, Compania Națională a Huilei, Termoelectrica, Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale, Metrorex, CFR Marfă, Electrocentrale București, Societatea Comercială Electrificare CFR și Administrația Națională a îmbunătățirilor Funciare.
Guvernul și FMI au convenit anterior ca evoluțiile financiare ale acestor companii de stat să fie monitorizate cu prioritate, în vederea reducerii volumului de subvenții.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















