Romanii au castigat din salarii, in luna martie a acestui an, mai mult decat in luna precedenta, cresterea nominala fiind mai mare decat rata inflatiei in perioada respectiva. Potrivit Institutului National de Statistica si Studii Economice (INSSE), castigul salarial mediu nominal pe economie, in martie 2001, a fost de 3.717.275 lei, iar cel net de 2.829.240 lei. Ceea ce inseamna ca, fata de luna februarie a anului in curs, salariul nominal brut a crescut, in medie, cu 8,9%, iar cel net cu 8,6%.
In cea de-a treia luna a anului, o data cu salariul a crescut si puterea de cumparare a romanilor, dat fiind faptul ca bunurile si serviciile s-au scumpit cu un procent mai mic. Astfel, arata INSSE, raportul dintre indicele castigului salarial mediu nominal net si indicele preturilor de consum, in martie, a fost de 106,5%. Cresterea fata de luna precedenta a fost de 6,5%, si de 5,3% fata de luna martie a anului trecut. Situatia se datoreaza, in parte, faptului ca, pana in martie, Guvernul nu a permis scumpirea energiei electrice. Din aprilie insa, pretul energiei nu a mai fost administrat, fiind de asteptat, in aceste conditii, cresterea ratei lunare a inflatiei si, o data cu aceasta, scaderea puterii de cumparare a populatiei.
De cele mai mari cresteri salariale nete, respectiv 34,9%, au beneficiat, in luna martie, angajatii din domeniul industriei de prelucrare a celulozei si hartiei sau din edituri. Urmeaza imediat angajatii din domeniul prelucrarii titeiului, cocsificarii carbunelui si tratarii combustibililor nucleari, pentru care salariul nominal net s-a majorat cu 18,8% fata de februarie, si cei din productia, transportul si distributia de energie electrica si termica, gaze si apa calda, adica exact din sectorul in care preturile urmau sa fie majorate o luna mai tarziu. Pentru acestia, castigul salarial mediu nominal net a crescut la 5.218.454 lei, cu 17,2% fata de luna precedenta. Cresteri salariale importante au mai avut loc in industria de prelucrare a lemnului (16,3%), in industria alimentara, a bauturilor si tutunului (15%), precum si in constructii (14,1%), in industria materialelor de constructii (13,4%). Singurii angajati care au castigat, in martie, salarii nete mai mici decat in februarie (-8,4%) au fost cei din posta si telecomunicatii, insa acestia au beneficiat, in luna precedenta de cele mai mari majorari salariale (14,7%). In luna februarie a anului in curs, salariul mediu nominal net a scazut, pe ansamblul economiei, cu 5,2%, singurele domenii in care s-au consemnat cresteri fiind, pe langa posta si telecomunicatii, industria pielariei si a incaltamintei, industria prelucrarii lemnului, cauciucului si maselor plastice, industria masinilor si a echipamentelor, transporturile, activitatile financiare, bancare si de asigurari precum si cele hoteliere sau din restaurante.
Chiar daca salariile au crescut, in martie, mai mult decat rata inflatiei, puterea de cumparare sporind fata de luna precedenta, dar si fata de aceeasi luna a anului trecut, romanii nu castiga, inca, destul de mult pentru a acoperi majorarea preturilor de dupa revolutie. Astfel, raportul dintre indicele castigului salarial mediu nominal net si indicele preturilor de consum, in martie 2001, a fost de 60,3% comparativ cu luna octombrie a anului 1990. Ceea ce inseamna ca, de la revolutie si pana in prezent, puterea de cumparare a populatiei a scazut cu aproape 40%. De altfel, in momentul de fata, salariul mediu nominal net in Romania nu este decat de 100 de dolari, cu mult sub nivelul castigurilor salariale similare din fostele tari comuniste din vecinatate.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane