Home Economic-Financiar Scăpăm de comisionul de rambursare anticipată!

Scăpăm de comisionul de rambursare anticipată!

DISTRIBUIŢI

Guvernul a decis, prin ordonanță de urgență, să elimine comisionul de rambursare anticipată la creditele cu dobåndă variabilă, iar băncile vor fi obligate ca, în termen de 90 zile de la data intrării în vigoare a ordonanței, să modifice contractele aflate în derulare, prin acte adiționale. Actul normativ prevede eliminarea comisionului de rambursare anticipată la creditele cu dobåndă variabilă, precum și limitarea la 1% a comisioanelor la credite cu dobåndă fixă, dacă perioada dintre rambursare și data convenită pentru încetarea contractului este mai mare de un an, și la 0,5%, dacă această perioadă este mai mică de un an.
Ordonanța mai stabilește că un consumator are dreptul să se retragă din contractul de credit, fără a invoca motive, în termen de 14 zile calendaristice, dacă a identificat ulterior o ofertă mai avantajoasă. Dacă a fost deja accesată o sumă, aceasta trebuie restituită în 30 de zile.
Pentru creditul acordat, banca poate percepe numai comision de analiză dosar, comision de administrare credit sau comision de administrare cont curent, compensație în cazul rambursării anticipate, costuri aferente asigurărilor, penalități, precum și un comision unic pentru servicii prestate la cererea consumatorilor.
Băncile vor fi obligate să informeze solicitanții înainte de încheierea contractului, printr-un formular standard, asupra comisioanelor, dobânzilor și altor costuri practicate, astfel încât clientul să aibă posibilitatea de a compara datele cu ofertele altor bănci.

Amenzi

Pentru nerespectarea tuturor acestor reguli vor fi aplicate amenzi cuprinse între 10.000 de lei și 100.000 de lei. Se interzice introducerea în actele adiționale a altor prevederi decât cele din ordonanța de urgență, iar introducerea în actele adiționale a oricăror altor prevederi decât cele din ordonanță vor fi considerate nule de drept.
Directiva 2008/48/CE, care trebuia preluată în legislația internă până la 11 iunie 2010, prevede că obligația băncii de limitare a comisionului de rambursare anticipată nu este aplicabilă în privința contractelor de credit garantate cu ipoteca asupra unui bun imobil sau garanții similare, a contractelor de credit pentru dobândirea/păstrarea proprietății unui imobil sau a celor a căror valoare este mai mică de 200 de euro și, respectiv, mai mare de 75.000 de euro.
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului (ANPC) a elaborat încă de la începutul anului proiectul de ordonanță de urgență care extinde prevederile directivei.
„În condițiile crizei financiare și economice, consumatorii ce accesează credite bancare sunt supuși unor restricții care distorsionează mecanismele pieței și libera concurență. Până în prezent, băncile au fost încurajate să țină «captiv» consumatorul fie prin informare deficitară, fie prin comisioane de rambursare anticipate descurajante. Aceste distorsiuni au afectat mediul bancar și mediul de afaceri în general prin îngrădirea liberei circulații a serviciilor. Prezentul act normativ contribuie la întărirea cadrului concurențial pe piața serviciilor atât pe plan național, cât și la nivelul Uniunii Europene“, a declarat ieri președintele ANPC, Constantin Cerbulescu.
Și Consiliul Concurenței a salutat aprobarea ordonanței. „Această măsură va conduce la creșterea concurenței în sistemul bancar și va avea efecte asupra tuturor celor care au credite în derulare și care astfel vor ajunge să beneficieze de dobânzi mai reduse. În noile condiții, va fi mult mai ușor pentru un client să își refinanțeze un credit în euro, pentru care plătește dobândă de 9-10%, având în vedere că la ora actuală, unele bănci oferă credite noi cu dobândă de 5% pe an“, a afirmat Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței.
Potrivit directorului general al Biroului de Credit, Șerban Epure, băncile și societățile de leasing care transmit date instituției au în derulare în prezent 7,7 milioane de contracte de creditare.

Bancherii amenință cu scumpirea creditelor

Președintele Asociației Române a Băncilor, Radu Grațian Ghețea, a precizat că sistemul bancar va aplica prevederile ordonanței de urgență, dar asta nu înseamnă că va înceta să-și spună punctul de vedere.
„Suntem nemulțumiți și surprinși că reprezentanții ANPC nu au luat în considerare numeroasele apeluri scrise și telefonice. (…) Nu facem grevă, nu vom obstrucționa aplicarea, dar ne vom spune punctul de vedere atunci când legea va fi votată în Parlament“, a afirmat Ghețea. El a adăugat că orice măsură administrativă care vine peste calculele pe care fiecare bancă le face poate duce la majorarea costului creditării.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.