Sedinta bursiera de ieri a fost dominata de tranzactiile perfectate cu titlurile celor cinci Societati de Investitii Financiare (SIF), valoarea acestora ridicandu-se la 24,64 milioane RON, din rulajul total al Bursei de Valori Bucuresti (49,74 milioane RON). Dupa maximele istorice inregistrate in primele doua sesiuni ale acestei saptamani, indicele BET-FI a suferit, ieri, o usoara corectie, de 0,05%. In afara de titlurile SIF 2 Moldova si de SIF 1 Banat-Crisana, care au crescut cu 0,51%, respectiv cu 0,52%, celelalte actiuni SIF au inregistrat, pana la finalul sedintei, corectii negative sau au incheiat fara variatie de pret. SIF 3 Transilvania s-a impus in topul BVB cu schimburi de 8,56 milioane RON. Cursul titlurilor SIF 3 s-a depreciat cu 0,53%, pana la nivelul de 1,8600 RON/actiune. In sectorul financiar, pe pozitia secunda s-a clasat SIF 5 Oltenia, cu 5,95 milioane RON. Ultimul pret de tranzactionare a fost de 2,2300 RON/actiune, ca si in ziua precedenta. Schimburile cu actiunile SIF 1 Banat-Crisana au cumulat 3,21 milioane RON, iar tranzactiile cu SIF 4 Muntenia – 1,96 milioane RON. Titlurile SIF 4 au scazut cu 0,37%, pana la 1,3600 RON/actiune. In acest sector au fost incheiate, ieri, si doua tranzactii speciale (deal). Astfel, la pretul de 1,8800 RON/actiune, a fost perfectata o tranzactie cu un pachet de 235.000 de actiuni SIF 1, iar la cursul de 1,4000 RON/actiune – cu un pachet de 303.500 actiuni SIF 4.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















