Sindicalistii din marile combinate metalurgice, cu exceptia Sidex Galati, au amenintat ieri ca ar putea intra in greva generala pe 16 iunie, in urma esecului negocierilor purtate cu patronatul pentru majorarea salariilor.
-Noi am cerut ca salariul minim sa fie de 2,5 milioane de lei, iar patronatul nu a oferit mai mult de 2,3 milioane-, ne-a declarat presedintele Federatiei Sindicale Metarom, Aurel Radi. Conflictul de munca urmeaza sa fie declansat astazi si pana pe 16 iulie vor fi parcurse toate etapele prevazute de lege pentru declansarea grevei generale. Intre timp, metalurgistii vor recurge si la alte forme de protest, cum ar fi greva japoneza, a precizat dl Radi.
Daca revendicarea salariala nu va fi solutionata, se poate merge pana la oprirea totala a tuturor utilajelor din combinatele metalurgice. -Oricum, am anuntat patronatul ca suntem in continuare disponibili la negocieri-, a concluzionat liderul sindical.
Printre combinatele ai caror angajati sunt decisi sa intre in greva se numara atat unitati cu capital majoritar de stat, cum ar fi Siderurgica Hunedoara sau Combinatul de Oteluri Speciale Targoviste, cat si companii private, ca Gavazzi Steel Otelul Rosu, Silcotub Zalau, Ductil Buzau sau Electrocarbon Slatina.
In replica, presedintele Federatiei Patronale Metalurgia, Emil Ionescu, spune ca situatia economica a combinatelor metalurgice nu permite acordarea unui salariu minim mai mare de 2,3 milioane de lei. -Pe de alta parte, ne ingradesc prevederile ordonantei de Guvern referitoare la reducerea arieratelor, act normativ care ar trebui modificat-, a adaugat dl Ionescu.
-In concluzie, fac apel la liderii sindicali sa nu se grabeasca si sa astepte aprobarea bugetelor de venituri si cheltuieli la toate combinatele-, a concluzionat domnia-sa.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















