Home Economic-Financiar Societatea Națională a Sării, vândută pe bucăți

Societatea Națională a Sării, vândută pe bucăți

DISTRIBUIŢI

Societatea Națională a Sării, Salrom, singurul furnizor intern de materie primă pentru producătorii de sodă și clor, va fi restructurată prin vânzarea unor active rentabile și eficientizarea activităților care vor fi păstrate în portofoliul companiei, după care va fi privatizată prin vânzarea pachetului majoritar de acțiuni.
Salrom ar putea păstra în patrimoniu, după vânzarea activelor profitabile, exploatările de la Râmnicu Vâlcea, Ocna Dej și Cacia, precum și activitățile de turism și sediul central de birouri.
Restructurarea se va realiza prin vânzarea unor active rentabile, o parte din sume urmând să fie folosite pentru eficientizarea activităților care vor rămâne în societate, se arată în proiectul de Hotărâre de Guvern elaborat de AVAS.
Activele care ar putea fi păstrate de Salrom au fost evaluate de companie împreună cu experți independenți, potrivit Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS).

Oltchim, afectat

Restructurarea va fi realizată ținându-se cont de activele strategice pentru industriile sticlei și maselor plastice și de existența consumatorilor captivi ai Salrom, care nu au alternativă în privința aprovizionării cu materii prime, respectiv Oltchim Râmnicu Vâlcea, Uzinele Sodice Govora, Upsom Ocna Mureș și Chimcomplex Borzești.
"Trebuie să rezolvăm o problemă a industriei chimice românești. Industria chimică este dependentă ca materie primă de sarea în soluție pe care o primește astăzi de la anumite filiale sau sucursale ale Salrom, respectiv cea din Moldova, de la Borzești, depinde de Slănic-Moldova, cea de la Ocna Mureș depinde de cea din Ocna Mureș, Oltchimul și uzinele sodice Govora depind de salina de la Râmnicu Vâlcea. Atunci am zis că vom vinde aceste active la pachet, fiindcă ele reprezintă o afacere în sine și o să le vindem ca grup de active, împreună cu salariații și licențele de exploatare. Cei care conduc destinele combinatelor chimice și dacă sunt interesați nu au decât să participe la această licitație, dacă vor să aibă un preț predictibil pe termen lung pentru materia primă", a explicat recent președintele AVAS, Teodor Atanasiu.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.