Home Economic-Financiar Specialistii romani au un cuvant de spus in tehnologia de varf la...

Specialistii romani au un cuvant de spus in tehnologia de varf la nivel european

DISTRIBUIŢI

Recent a avut loc la Bucuresti o conferinta menita a pune in discutie chestiuni practice referitoare la procesul de aderare a Romaniei la structurile europene, respectiv oportunitati de finantare si co-finantare in domenii deosebit de diverse.

Cu aceasta ocazie, doamna Irina SOCOL, director general la SIVECO Romania, a prezentat, in calitate de membru ISTAG (Information Society Technology Advisory Group), informatii de ultima ora despre modul in care este perceput impactul tehnologiilor de varf asupra evolutiei Uniunii Europene.

In fapt, este unanim acceptata ideea ca domeniul IT&C are o contributie esentiala in dezvoltarea economiei globale si a pietei fortei de munca, influentand cresterea productivitatii si impulsionand inovatia in domenii-cheie de activitate. Se anticipeaza ca, in viitorul apropiat, tehnologia informatiei va deveni o facilitate de larg consum precum electricitatea.

ISTAG (http://www.cordis.lu/ist/istag.htm) este un organism cu rol consultativ pe langa Comisia Europeana pentru definirea unei strategii generale de indeplinire a prioritatilor legate de societatea informationala (IST) in cadrul programului european de cercetare.

Conform viziunii ISTAG pentru 2010, tehnologiile de noua generatie vor fi caracterizate prin interconectivitate, mobilitate si scalabilitate, oferind consumatorilor posibilitatea de conexiune universala -oricand, oriunde, la orice-. Tehnologia va deveni o parte a vietii de fiecare zi, intr-un mod invizibil (transparent) pentru utilizator. In aceste conditii, bogatia informatiei digitale (continutului) si experienta multimedia vor reprezenta pentru consumatorul de tehnologie o parte a existentei cotidiene.

In viziunea ISTAG, exista domenii, precum asigurarea de servicii medicale asistate de calculator, cu rol determinant in modelarea viitorului Europei. Sisteme de comunicatie wireless, integrate cu senzori, respectand standarde medicale si clinice vor permite o monitorizare a pacientilor si oferirea de servicii medicale prompte si adecvate.

Educatia in spatiul virtual (e-learning) reprezinta un element central al viziunii ISTAG. Sistemul european de instruire va include rezultatele celor mai recente cercetari in domeniu, fiind adoptat modelul educatiei continue (oricand, oriunde) care elimina constrangerile de orice fel (temporale, geografice) asigurand democratizarea procesului de instruire prin acces nediscriminatoriu la informatii (si elimina pericolul -digital divide-).

Intre modalitatile de realizare a acestui deziderat merita mentionate:

– dezvoltarea de portaluri si servicii interactive de informare, evaluare si administrare a datelor

– integrarea de continut digital in noile -dispozitive mobile- (telefoane 3G, Pocket PC-uri, Internet TV), alaturi de aplicatii GRID

– dezvoltarea de laboratoare scolare virtuale, administrate de la distanta (necesitand investitii si costuri de functionare minime si oferind acces nediscriminatoriu la resurse de cercetare).

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.