Acasă Economic-Financiar Statul renunta la o privatizare de 100 milioane de dolari

Statul renunta la o privatizare de 100 milioane de dolari

DISTRIBUIȚI

Oamenii de afaceri sunt optimisti in legatura cu viitorul afacerilor din Romania, dar si precauti, ca urmare a mentinerii nivelului ridicat al inflatiei, a legilor complicate si neclare, a taxelor complexe si excesive, precum si a birocratiei lente si corupte. Este cea mai recenta opinie exprimata de mediul de afaceri roman si strain, dar care se inscrie in linia parerilor prezentate de acestia imediat dupa alegerile parlamentare din 2000. Atunci, analistii economici si mediul de afaceri prognozau o stagnare a proceselor de privatizare, concomitenta cu o reevaluare a celor aflate in diferite stadii de finalizare, care in multe cazuri urmau sa se traduca prin reluarea procedurilor de la zero. Era un avertisment care trebuia luat in consideratie de actuala putere…

Gerom Buzau, victima a inertiei postelectorale

Blocarea procesului de privatizare a societatii Gerom SA Buzau, unitate profilata pe productia de geamuri, nu vine decat sa confirme toate aceste previziuni. Cu atat mai mult, cu cat sumele care ar fi trebuit sa fie investite la societatea buzoiana de catre clientul cu care FPS era pe pragul de a semna contractul de vanzare-cumparare erau deloc de neglijat, respectiv 100 milioane de dolari. In plus, cumparatorul urma sa instaleze o instalatie -floot line-, care ar fi facut din unitatea buzoiana singura societate producatoare de geamuri la standarde de calitate europeana din sud-estul continentului si care ar fi permis cucerirea pietelor din tarile vecine si mai cu seama a pietei rusesti. Insa toate aceste argumente care, in mod normal, trebuiau sa convina proprietarului societatii buzoiene, APAPS, si sa-l determine sa incheie afacerea au fost sufocate de inertia postelectorala si de rapacitatea unor functionari din structura institutiei, ne-au declarat surse apropiate tranzactiei.

Privatizarea Gerom Buzau a fost demarata la mijlocul anului trecut. Dupa selectarea ofertelor prezentate, FPS (actualul APAPS) a decis sa inceapa negocierile cu firma Trakya Cam, componenta a grupului de firme Sisekam, primul producator de geamuri din Turcia si in primii trei producatori europeni de profil din Europa. Anterior demararii negocierilor de privatizare la Gerom, compania turca Trakya Com angajase discutii de asociere la administrarea societatii buzoiene, dupa cumpararea pachetului de actiuni detinut de FPS (51,35%) cu firma belgiana Glover Bell, al doilea producator european de geamuri, discutii materializate prin semnarea unui contract de asociere. Acest amanunt a fost prezentat autoritatilor romane inca de la inceputul negocierilor si acceptat de acestea, cum la fel au acceptat reprezentantii FPS si negocierea contractului numai cu reprezentantii firmei turcesti. Au urmat trei luni de negocieri, septembrie-noiembrie 2000, in care s-au facut pasi importanti pentru semnarea contractului de vanzare-cumparare. Sursele citate sustin ca negocierile au pornit de la premise extrem de simple: cumparatorul era de acord sa achite un pret substantial pentru actiunile FPS, totusi sub valoarea ceruta de proprietar, sa investeasca in primii trei ani dupa semnarea contractului 100 milioane de dolari si sa achite datoriile societatii buzoiene in cinci ani. Capitol delicat de altfel, pentru ca Gerom avea raportate datorii totale catre bugetele de stat si furnizori de peste 130 miliarde de lei, la un capital social de numai 45,5 miliarde de lei. Mai mult, la data inceperii negocierilor, pierderea neta raportata la Gerom era de 14 miliarde de lei. La aceste nerealizari se adaugau si datorii fata de AVAB, cifrate la peste trei milioane de dolari. In aceste conditii, cumparatorul a solicitat FPS sa obtina de la Ministerul Finantelor reesalonarea datoriilor si sa i se permita sa faca un studiu de audit al societatii. Finalizarea studiului a scos in evidenta un aspect care nu era trecut in caietul de sarcini al licitatiei, respectiv existenta unor probleme de mediu care ar fi incalcat suplimentar costurile tranzactiei.

Reesalonarea datoriilor aprobata de Mugur Isarescu a fost anulata de actualul ministru al finantelor

In lumina noilor date scoase in evidenta de auditul facut societatii Gerom, partile implicate in tranzactie, FPS Buzau si Trakya Cam, au facut o nota de fundamentare pentru sustinerea obtinerii reesalonarii datoriilor, punandu-se de acord asupra necesitatii obtinerii acestora. Nota care a fost inaintata Guvernului Isarescu. Totodata, a fost inaintata si institutiilor care aveau debite de recuperat de la Gerom: Ministerul Finantelor, Ministerul Muncii si Protectiei Sociale, AVAB etc. Intrata in sedinta de guvern, nota avea sa fie aprobata de premierul Mugur Isarescu. Pentru intrarea in vigoare a reesalonarilor, nota trebuia sa fie aprobata si de Ministerul Finantelor. Perioada care s-a suprapus cu alegerile generale. A urmat schimbarea fireasca a guvernarii, reorganizarea FPS, care a devenit APAPS, blocarea proceselor de privatizare. FPS Buzau, in portofoliul caruia se afla Gerom Buzau, a disparut, atributiile filialei fiind preluate de APAPS Constanta. Dosarul de privatizare a trecut in custodia sucursalei Constanta APAPS, pentru ca acesta sa ajunga la FPS Bucuresti. Aici s-a format o noua comisie de negociere pentru Gerom, care a instituit o alta politica de privatizare, conforma cu linia impusa de partidul de guvernamant. A urmat o prima runda de negociere, care avea sa fie si ultima, deoarece noua comisie a considerat ca -pretentiile- avute de cumparator trebuie reconsiderate. Comisia a transmis reprezentantilor Trakya ca oferta este mult prea mica fata de asteptari, drept care li s-a cerut acestora sa faca o noua oferta. Concomitent, noul ministru al finantelor, Mihai Tanasescu, a anulat reesalonarea. La inceputul acestui an, Trakya Cam primeste o instiintare din partea APAPS in care li se comunica oficial suspendarea procedurii de privatizare. Suspendare care acum a fost transformata intr-o noua procedura de privatizare.

Interesant este ca reluarea privatizarii, nejustificata in opinia surselor apropiate tranzactiei, se face in conditiile in care Gerom are gajate la AVAB peste 50% din activele societatii, ceea ce face ca valoarea de piata a societatii sa scada foarte mult. In plus, AVAB intentioneaza sa scoata la licitatie bunurile gajate. Daca adaugam si valoarea datoriilor totale, care, in treacat fie spus, sunt de trei ori peste nivelul capitalului social, suspendarea procedurii de privatizare si reluarea ei au toate sansele sa se soldeze cu ingenunchearea societatii. Pentru ca este greu de presupus ca se va gasi vreun investitor care sa accepte sa cumpere pielea ursului din padure. Singurul -atuu- pe care mai poate conta FPS este piata de desfacere, care insa s-a diminuat simtitor in conditiile in care compania Dacia-Renault, principalul client, a anuntat recent ca renunta la furnizorii interni care nu le respecta normele de calitate. Iar Gerom Buzau este unul dintre acesti furnizori.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.