Noi observatii din partea europenilor in privinta concurentei sosesc pe adresa autoritatilor de la Bucuresti. Sunt vizate de aceasta data fondurile de garantare, secretarul general al Asociatiei Europene de Cautiune Mutuala (-parintele- Fondului Roman de Garantare a Creditelor), Andre Douette, opinand ca statul face concurenta neloiala fondurilor private. Este foarte greu pentru orice agent privat sa faca fata concurentei, din punct de vedere al puterii financiare, unuia care are in spate statul.
Institutia romaneasca cea mai cunoscuta din segmentul celor care ofera garantii poate simplifica multe probleme in ceea ce priveste finantarea. Fondul Roman de Garantare a Creditelor (FRGC) este infiintat in 1994 si a acordat de la infiintare pana in prezent garantii in valoare de 40 milioane de euro, cifra creditelor acordate in baza acestor garantii depasind 80 milioane de euro, dupa cum declara recent presedintele institutiei, Sorin Coclitu.
-FRGC a acordat garantii pentru credite de investitii, dar si pentru credite de capital de lucru, in aproape orice domeniu, mai putin in agricultura, pentru care exista un fond special – Fondul de Garantare a Creditului Rural, peste 80% din garantii fiind adresate domeniului IT-, a spus Coclitu, subliniind ca riscul de neplata inregistrat de FGRC este de sub 2%.
Potential mult mai mare
Presedintele Fondului a precizat ca aceasta piata este inca sub potential din cauza lipsei unor institutii care pot prelua o parte a riscurilor acestor fonduri, de regula institutiile statului, asa cum exista in piata europeana. FRGC este o institutie financiara infiintata ca societate comerciala pe actiuni, cu capital romanesc 100% privat, facilitand finantarea proiectelor de afaceri viabile dezvoltate de intreprinzatorii privati din Romania.
Garantii pana la 500.000 de euro
FRGC poate garanta curent credite pana la 300.000 de euro si chiar de 500.000 de euro, cu acordul Consiliului de Administratie, pentru orice domeniu de activitate, mai putin agricultura. FRGC a devenit membru al Asociatiei Europene de Cautiune Mutuala (AECM), cu sediul la Bruxelles, asociatie ce reuneste societati de garantare si federatii de societati de garantare din 17 tari.
-AECM reuneste 32 de federatii din 17 tari membre si candidate ale UE, schemele de garantare partenere AECM inregistrand un total de angajamente active de aproape 40 miliarde de euro bazate pe fonduri totale proprii de 4 miliarde de euro-, a spus Andre Douette. Media anuala a garantiilor acordate de aceste fonduri se ridica la 15 miliarde de euro, ceea ce reprezinta 25 miliarde de euro imprumuturi bancare si 50 miliarde de euro – credite de investitii.
Sprijin incorect pentru fonduri publice
Europenii considera ca mai avem multe de invatat in acest domeniu, romanii fiind tentati sa sprijine indeosebi ceea ce este proprietate publica. Statul provoaca o concurenta incorecta pe piata fondurilor de garantare din Romania, pentru ca sprijina numai fondurile publice, fara sa ajute fondurile private, prin preluarea unei parti a riscului, a declarat secretarul general al Asociatiei Europene de Cautiune Mutuala, Andre Douette.
-In Romania, Fondul National pentru Intreprinderile Mici si Mijlocii, infiintat si capitalizat de stat, concureaza pe aceeasi piata cu fondurile de garantare private. Fondul care beneficiaza de bani publici are resurse mult mai mari, ceea ce face ca intre aceste institutii concurenta sa fie incorecta-, a spus Andre Douette la un seminar organizat de FRGC. El a adaugat ca Romania este printre putinele tari europene in care statul nu participa la preluarea riscului fondurilor de garantare, astfel ca activitatea din acest domeniu este inca limitata: -In Germania, de exemplu, statul ofera 65% contragarantie astfel ca, prin impartirea riscului, garantia se poate extinde in diverse zone de activitate ale intreprinderilor mici si mijlocii-, a mai spus Douette.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















