
Pentru că a cheltuit nejustificat banii din fondul de rezervă al Guvernului
Fostul premier Călin Popescu Tăriceanu are mari șanse să dea explicații în legătură cu modul cum au fost cheltuiți circa 3 milioane RON din Fondul de rezervă al Guvernului, bani folosiți nelegal de către autoritățile locale în perioada 2007-2008, după cum susține un raport al Curții de Conturi. Raportul trimis Parlamentului atrage atenția asupra modului de gestionare și alocare a sumelor de la buget în ultimii doi ani ai guvernării Tăriceanu. Potrivit Curții, în 2007 au fost alocate din Fondul de rezervă, prin Hotărâri ale Guvernului, fonduri în sumă totală de 2.100 milioane de lei, iar în 2008 cuantumul acestora s-a ridicat la 3.451 de milioane de lei.
Inspectorii Curții arată că în 2007 Fondul a crescut de „doar“ 22 de ori față de prevederile inițiale ale acestuia. Puțin față de creșterea de 593 de ori din anul electoral 2008.
Potrivit situației realizate de Curtea de Conturi în anii 2007 și 2008, „plățile nelegale“ s-au ridicat la nivel național la 3,58 milioane de lei, din care a fost recuperată suma 530.300 de lei. Principalele abateri din partea autorităților locale au fost: schimbarea destinației banilor, decontarea unor lucrări neefectuate, dar și acordarea de tichete cadou sau plata unor drepturi pentru „menținerea stării de sănătate în muncă sau pentru ținută business“.
„În ceea ce privește monitorizarea și controlul Fondurilor, s-a constatat că acestea practic nu există, astfel că nu a putut fi evaluată eficacitatea folosirii lor“, mai avertizează Parlamentul inspectorii Curții.
„Raportul asupra Auditului performanței, modului de constituire, alocare și utilizare a fondurilor la dispoziția Guvernului: Fondul de rezervă bugetară, Fondul de intervenție și Fondul de dezvoltare“, se află, în prezent, la Parlament. „Raportul Curții de Conturi a fost publicat pe site-ul Camerei. Este pentru informarea parlamentarilor și va ajunge la Comisia de buget a Camerei Deputaților“, a declarat, pentru „Curentul“, Gabriel Stecoza, Directorul Direcției pentru Organizarea și Evidența lucrărilor Biroului Permanent.
Gheorghe Ialomițianu, vicepreședinte al Comisiei pentru buget, finanțe și bănci din Camera Deputaților, spune că raportul este așteptat pentru a fi dezbătut.
„Nu am primit încă Raportul. Îl vom dezbate și vedem la ce concluzii ajungem. În funcție de informațiile transmise de Curtea de Conturi, Comisia de buget-finanțe poate face un raport către Plen sau către Comisia juridică, poate dispune înființarea unei comisii de anchetă sau poate decide continuarea verificărilor“, ne-a declarat Gheorghe Ialomițianu.
Deputatul a precizat, însă, că în cazul unei abateri de la lege, Curtea de Conturi are dreptul și obligația de a sesiza organele abilitate.
„Dacă se constată că o sumă a fost folosită ilegal, Curtea de Conturi este cea care stabilește prejudiciul, modul de recuperare a acestuia și sesizează organele competente“, a explicat Ialomițianu.
Reprezentanții Curții de Conturi spun că instituția face aceste sesizări doar pentru auditul financiar, nu și în cazul auditului de performanță.
„Ca metodă generală, există trei moduri de valorificare a constatărilor Curții de Conturi – decizia de recuperare a prejudiciului, trimiterea dosarului în instanță sau sesizarea către Parchet“, ne-a declarat Valentin Chiș, șef serviciu Curtea de Conturi.
Reprezentantul Curții de Conturi a precizat că instituția desfășoară atåt activități de audit financiar, cåt și activități de audit al performanței, care vizează evaluarea independentă asupra economicității, eficienței și eficacității cu care o entitate publică, un program, un proiect, un proces sau o activitate utilizează resursele publice alocate pentru îndeplinirea obiectivelor stabilite.
„Raportul privind auditul performanței, prin constatările și recomandările sale, trebuie să conducă la diminuarea costurilor sau sporirea rezultatelor.
O astfel de temă a făcut obiectul Raportului special pe care Curtea de Conturi l-a înaintat Parlamentului și Guvernului. Raportul privind auditul performanței modului de constituire, alocare și utilizare a fondurilor la dispoziția Guvernului face o analiză a evoluției acestor fonduri din anii 1990 și pånă în prezent, și cu precădere pentru perioada 2007-2008“, explică reprezentantul Curții, precizånd că în urma raportului au rezultat „o serie de constatări și concluzii în baza cărora Curtea de Conturi a formulat o serie de propuneri și recomandări ce au fost înaintate Parlamentului și care cad în sarcina Guvernului și a altor ordonatori principali de credite“.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















