Comisarul European pentru Industrie, Guenter Verheugen, a anuntat luni propunerea Comisiei Europene (CE), de a reduce la jumatate taxele aplicate importurilor de aluminiu brut, de la 6% la 3%. Masura ar urma sa intre imediat in vigoare. Aceasta propunere a CE, de reducere a taxelor cu 50%, vine dupa ce mai multe state comunitare, printre care si Polonia, au sustinut eliminarea taxei, in timp ce Germania s-a opus, fapt ce a generat o serie de dispute politice.
Majoritatea tarilor care au exportat aluminiu brut in interiorul Uniunii Europene au intampinat dificultati. Prima tara interesata de reducerea acestor taxe se arata a fi Polonia, care ani in sir a importat aluminiu brut din Rusia, pana in 2004, cand odata intrata in UE, a inceput sa plateasca taxele impuse.
Aceste taxe aplicate pe importurile care intra in Uniune au afectat si producatorii din Arabia Saudita. Dubai Aluminium exporta anual catre UE peste 170.000 tone de aluminiu, ceea ce inseamna aproximativ 20% din productia lor, avand o deosebita importanta, mai ales in contextul in care sunt considerati unii dintre cei mai valorosi producatori din lume. Oficialii Dubai Aluminium, au anuntat deja ca o data cu micsorarea taxelor pe importurile catre UE, vor mari exporturile de la 20% la 25%.
Federatia Consumatorilor de Aluminiu din Europa a anuntat in acest an ca taxele vamale impuse importurilor de aluminiu implica un cost suplimentar anual de 500 milioane de euro.
Cotatiile metalelor, in crestere
In paralel cu propunerile anuntate de Comisia Europeana, cotatia nichelului si a plumbului a atins marti noi niveluri record, in timp ce pretul aluminiului a urcat la maximul ultimelor sase luni, la London Metal Exchange (LME) piata asteptand expirarea unor contracte importante. Contractele la termen pentru aluminiu au atins nivelul record de 2.851 dolari pe tona, revenind ulterior la 2.840 dolari pe tona, peste cotatia de 2.815 dolari pe tona inregistrata la inchiderea tranzactiilor de luni. Situatia a creat nervozitate pe piata, deoarece un fond american de hedging detine intre 50% si 80% din stocurile de aluminiu disponibile la LME. Totodata, cotatia ridicata a metalelor a alimentat cresterea pretului titlurilor companiilor miniere europene cu 3% in cazul grupurilor Antofagasta si Anglo American. Un studiu publicat recent de World Bureau of Metal Statistics (Biroul International de Statistica a Metalelor) arata ca in primele noua luni ale anului 2006 s-a inregistrat un deficit de aluminiu burt in valoare de 167.000 tone metrice, in scadere fata de luna august, cand deficitul depasea 260.000 de tone.
Situatia pe piata autohtona
Alro Slatina este singurul producator de aluminiu primar din Romania, cel mai mare producator de aluminiu din Europa de Est, daca excludem producatorii de pe teritoriul Rusiei, din punct de vedere al capacitatii instalate si al 7 – lea producator din Europa. Actiunile Alro (ALR) sunt listate la Bursa de Valori Bucuresti.
In anul 2005, productia Alro a ajuns la 243.606 tone, inregistrand o crestere de 11,05% fata de productia din 2004. Pentru anul 2006, oficialii Alro estimeaza o cantitate de 258.000 tone de aluminiu, sperand ca pana in 2010 productia sa insumeze 455.000 de tone.
Mai mult de 80% din productia Alro este vanduta pe piata internationala prin bursa de metale, London Metal Exchange avand la baza contracte directe cu anumiti clienti din peste 20 de tari. La acest moment, principalele piete pe care activeaza Alro sunt state din Uniunea Europeana (Italia, Grecia, Austria, Ungaria), Turcia, tari din regiunea Balcanilor si Statele Unite. Compania exporta, de asemenea, in Israel, Coreea de Sud si Arabia Saudita. Alro Slatina este cel mai mare consumator de energie electrica, cu un procent de 8% din consumul national de electricitate. Conform companiei, in ultimii 5 ani au fost investiti 145 milioane de dolari in modernizarea si dezvoltarea productiei, mediu si masuri de siguranta pentru angajati. Alro Slatina nu a dorit sa comenteze vis-a-vis de propunerea facuta de Comisarul European pentru Industrie, in legatura cu reducerea taxelor cu 50% la importurile de aluminiu brut ale UE.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















