Acasă Economic-Financiar Un alt grup de la Portile de Fier I reintra in functiune

Un alt grup de la Portile de Fier I reintra in functiune

DISTRIBUIȚI

Lucrarile de retehnologizare la cel de-al treilea hidroagregat al hidocentralei Portile de Fier I au fost finalizate recent, urmand ca saptamana viitoare acesta sa fie pus in functiune, a anuntat directorul general al societatii Hidroelectrica, Eugen Pena.

Lucrarile au inceput la mijlocul lunii august a anului trecut si au fost coordonate de concernul multinational VA Tech Hydro Ltd, societatile romanesti Energomontaj Bucuresti, Uzina de Constructii Mecanice Resita si Electroputere Craiova fiind subantreprenori in cadrul proiectului. Retehnologizarea unui grup al centralei costa in jur de 30 milioane de franci elvetieni.

In urma retehnologizarii grupului, puterea instalata a crescut cu 20 de megawati, de la 175 la 195 MW. Puterea instalata a centralei va ajunge, astfel, la 1.095 de MW, urmand ca la finalul proiectului de modernizare a intregii hidrocentrale, care dispune de sase grupuri, sa dispuna de o putere de 1.170 de MW. Proiectul va fi finalizat pana la jumatatea anului 2005 si va costa circa 180 milioane de franci elvetieni.

Hidroelectrica a incheiat un contract de retehnologizare si a centralei Portile de Fier II, in valoare de aproximativ 125 milioane de dolari. Antreprenorul general va fi tot VA Tech Hydro Ltd, societatile romanesti care au lucrat la Portile de Fier I urmand sa continue colaborarea cu acest concern. Pe de alta parte, compania sarba de electricitate EPS va incepe, din 2004, lucrarile de modernizare a grupurilor de la hidrocentrala Djerdjap, echivalentul Portilor de Fier I. EPS negociaza in acest sens cu firmele rusesti Technopromexport si Energomachinexport.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.