Vânzările de vin vor crește în acest an cu 11%, la circa 500 de milioane de euro, de la 450 de milioane de euro în 2007, a declarat, marți, la conferința Romania Retail Forum 2008, organizată de Mediafax, directorul general al Patronatului Național al Viei și Vinului (PNVV), Ovidiu Gheorghe.
El a afirmat că vânzările nu sunt încă afectate de criza financiară, însă producătorii nu mai pot contracta credite bancare pentru dezvoltarea activității.
Piața vinului va crește anual cu circa 10%, iar volumul total de vin se va majora în acest an cu 16% față de anul trecut. Vinul îmbuteliat la 0,75 litri va avea cea mai dinamică creștere, de 27%, în acest an, a afirmat directorul general al PNVV.
El a adăugat că PNVV își propune, pe termen scurt și mediu, replantarea și reconversia viei îmbătrânite, precum și creșterea livrărilor de vin roșu. În prezent, 69% din vinul consumat în România este reprezentat de cel alb, datorită tradiției și a cererii din trecut pentru export, a mai spus Gheorghe.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















