Acasă Educație Ad Astra: ministrul Câmpeanu modifică regulamentul pentru ca plagiatul să se prescrie

Ad Astra: ministrul Câmpeanu modifică regulamentul pentru ca plagiatul să se prescrie

DISTRIBUIȚI

Asociația Ad Astra protestează in mod categoric împotriva inițiativei Ministrului Educației (*) prin care practic se dorește introducerea unor modificări ale regulamentului de funcționare al Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU) prin care sancționarea plagiatului devine si mai dificila. Motivația domnului ministru Câmpeanu cum că aceste modificări sunt necesare deoarece exista sesizări de plagiat care trenează de mulți ani nu are susținere. Considerăm că, dacă după un număr de ani apar indicii noi ca o teza de doctorat este suspecta de plagiat, aceasta trebuie evident reanalizata, indiferent daca ea a fost analizata anterior parțial sau ad integrum.

In acest context, asociația Ad Astra dorește să tragă un semnal de alarmă. Plagiatele în tezele de doctorat nu pot fi tolerate in niciun fel, asociația Ad Astra militând pentru zero toleranță la plagiat. Mai mult, orice inițiativă de reformă in acest sens trebuie să întărească, nu să slăbească si să limiteze, atribuțiile Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU). Considerăm că aceste măsuri propuse de actualul Ministru al Educației vor avea un efect major si distructiv asupra procesului de relansare a activității de cercetare.

Asociația Ad Astra crede că in loc de măsuri de genul celor mai recente, mai sus menționate, ar fi oportună promovarea unor măsuri care ar descuraja plagiatul in România. Astfel de acțiuni ar putea fi:

a) Includerea in platforma rei.gov.ro a listei tuturor tezelor de doctorat susținute după 1990, cu menționarea explicita a conducătorilor de doctorat si a membrilor comisiei din susținerea publica si a calificativului acordat. In acest mod procedee simple de căutare in baza de date publică pot responsabiliza fiecare conducător de doctorat sau membru in comisia de analiza a tezelor de doctorat susținute.

b) Înăsprirea sancțiunilor in cazul abaterilor de la normele de etică și integritate academică.

c) Generalizarea accesului studenților și cadrelor didactice la utilizarea soft-urilor antiplagiat performante [și includerea acestei disponibilități in normele de acreditare ARACIS].

Astfel de măsuri ar demonstra că actuala echipa ministeriala dorește cu adevărat implementarea corectitudinii si a respectării normelor etice in mediul universitar, si dorim să subliniem faptul că plagiatul nu se poate prescrie.

Asociația „Ad Astra”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.