Acasă Educație Andronescu ne-a mințit: menține prin ordin de ministru nebunia cu mutația unuia...

Andronescu ne-a mințit: menține prin ordin de ministru nebunia cu mutația unuia dintre părinți pentru o școală mai bună. Liber la viza de flotant!

DISTRIBUIȚI

Notiunea de viză de flotant nu mai există în legislația din România, redenumindu-se în „stabilire a reședinței”. Astfel, dacă un român locuiește la altă adresă decât cea principală din buletin pentru o perioadă mai mare de 15 zile, merge la serviciul de evidență a populației pentru a obține viza de stabilire a reședinței. Astfel, părinții care doresc un viitor mai bun pentru copiii lor caută prieteni sau contra unei sume de bani (de cele mai multe ori nedeclarată la ANAF) își stabilesc reședința în circumscripția școlii visate și înscriu copilul acolo. Astfel se explică nebunia din trafic între orele 7.00 și 8.00 când părinții migrează de la domiciliul real la școala unde învață copilul aflată și la o oră de mers cu mașina.

La numirea în funcția de ministru al Educației, Ecaterina Andronescu a anunțat, într-o emisiune la Digi 24, că susține “întreruperea ideii de rezidență la un prieten, la cineva de acolo de unde e școala, unde consideră părintele că se realizează copilul lui, pentru că toate școlile trebuie să fie bune. Școala de cartier este școala de cartier, copilul acolo trebuie să meargă, în circumscripția lui de domiciliu”, a spus Ecaterina Andronescu.
Înscrierea în învățământul primar se face în baza unei metodologii aprobate de Ministerul Educației iar în Anexa 2 la ordinul MEN nr. 3181 / 18.02.2019 privind aprobarea Calendarului și a Metodologiei de înscriere a copiilor în învățământul primar pentru anul școlar 2019-2020, Andronescu stabilește la articolul 3, aliniatul (3) că „în sensul prezentei metodologii, prin domiciliu se înțelege inclusiv reședință.”

Ne-a mințit iar Androneasca după ce s-a lăsat cumpărată cu funcția de ministru de către Liviu Dragnea pe care îl criticase pentru condamnarea primită.

Copiii, care împlinesc vârsta de 6 ani până la data de 31 august 2019, inclusiv, trebuie să fie înscriși în clasa pregătitoare, în conformitate cu prevederile Legii educației naționale nr. 1/2011.

La sediile inspectoratelor școlare județene și la avizierele sau pe site-urile (dacă există) unităților de învățământ trebuie afișate listele cu circumscripțiile școlare, iar părinții trebuie informați cu privire la conținutul activităților educaționale care se desfășoară în clasa pregătitoare, la abordarea didactică, la organizarea programului școlar etc.

Copiii care împlinesc vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2019, inclusiv, pot fi înscriși dacă dezvoltarea lor psihosomatică este corespunzătoare.

Toate unitățile de învățământ au obligația de a oferi informații referitoare la procedura de înscriere a copiilor în învățământul primar indiferent dacă părinții fac parte sau nu din circumscripția respectivă.

1 COMENTARIU

  1. Androneasca duta acasa esti ridicola , te-ai milogit sa te puna iar cine ? un infractor dovedit de INSTANTA – DRAGNEA SAN!! PA! GO HOME si tu ai plagiat !!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.