Inspectoratul Școlar al Municipiului București (IȘMB) vrea ca până la începutul anului școlar 2009/2010 să dețină o statistică privind numărul copiilor înscriși și reînscriși în grădinițele din Capitală, dar și cel al necesarului de locuri în unitățile preșcolare. „Dorim să avem o situație reală și a copiilor din grădinițele bucureștene. În banca de date avem, la ora actuală, numai numărul elevilor de la clasele I-XII.
IȘMB continuă să monitorizeze cererile de înscriere și reînscriere din fiecare grădiniță și pentru a avea, de ce să nu recunoaștem, un control asupra directorilor unităților preșcolare“, a declarat Marian Banu, purtător de cuvânt al IȘMB. Pe de altă parte, reprezentanții IȘMB susțin că o asemenea statistică îi va ajuta să întocmească, dacă Ministerul Educației va cere acest lucru, și un studiu referitor la clasa pregătitoare. „Peste 10 ani, spre exemplu, nu este exclus ca legea să prevadă urmarea, obligatoriu, de către copii, a clasei pregătitoare. După părerea mea, această clasă pregătitoare ar trebui inclusă în învățământul primar. Deci, un copil ar urma cinci ani în învățământul primar, la școala generală. Astfel am mai degreva grădinițele prin trecerea unei serii de copii de la unitățile preșcolare la școlile generale“, a precizat, pentru ziarul „Curentul“, Marian Banu. Pe de altă parte, acesta a ținut să precizeze că organizarea clasei pregătitoare înseamnă „25% în plus învățători“. Cât de spații, potrivit purtătorului de cuvânt al IȘMB, „nu avem de ce să ne plângem“. „În Capitală avem 49 de școli în care se învață într-un singur schimb“, a afirmat Marian Banu. Dacă autoritățile vor decide înființarea clasei pregătitoare, învățământul preșcolar și primar și-ar schimba puțin „fața“. Astfel, „copiii cu vârste între 0 și 3 ani ar putea merge la creșă, cei cu vârste între 3 și 5 ani – la grădiniță, cei cu vârste între 5 și 6 ani – în clasa pregătitoare“.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















