Home Educație Colegiul Goethe a inaugurat Grădinița Germană în prezența ambasadorului Werner Hans Lauk

Colegiul Goethe a inaugurat Grădinița Germană în prezența ambasadorului Werner Hans Lauk

DISTRIBUIŢI

Grădinița Colegiului German Goethe a fost inaugurată marți, în prezența ambasadorului Germaniei la București, Werner Hans Lauk, și a primarului sectorului 1, Andrei Chiliman.

Această inaugurare face parte dintr-o campanie de extindere a rețelei de învățământ preșcolar și școlar cu predare în limbi străine în sectorul 1.

Ambasadorul Germaniei a declarat la inaugurare că la grădinița cu predare în germană copiii sunt învățați „cu blândețe să se apropie de această limbă. Germana nu este doar limba lui Goethe și a lui Schiller”, „germana este și cea de-a doua limbă folosită pe internet în lume și, cum a arătat și Stefan Hell, germana este și limba științei”, a afirmat Werner Hans Lauk.

Stefan Hell, de origine română, este laureat al Premiului Nobel pentru Chimie de anul acesta.

„Cred că e foarte important să îi înarmăm pe copiii noștri cu limbile străine de circulație internațională, care le vor permite să își găsească mai ușor de lucru într-o lume în care se vorbesc câteva limbi. E foarte important ca rețeaua noastră de învățământ să ofere copiilor această șansă”, a declarat primarul sectorului 1.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.