Acasă Educație Ecaterina Andronescu a anulat ordinul care destabiliza educația prin schimbarea calendarului admiterii...

Ecaterina Andronescu a anulat ordinul care destabiliza educația prin schimbarea calendarului admiterii la liceu

DISTRIBUIȚI

“Ministerul Educației Naționale nu se dezminte, își continuă periplul de schimbări intempestive, cu sau fără legătură cu standardele de calitate în învățământ. După prezentarea “viziunii” în educație, în care a fost propus un bacalaureat diferențiat, cu probe din care lipsesc unele discipline: “nu e geografia, uite geografia!”, “nu e informatica, uite informatica!”, a venit la rând și haosul de la admiterea în liceu”, constată deputatul liberal Marilen Pirtea, coordonator al Comisiei de Educație a PNL.
“În timp ce, în data de 13 mai, părinții au stat la rând pentru a-și înscrie copiii la probele de aptitudini, MEN a emis un ordin prin care amână termenele din calendarul admiterii la liceu, ca și cum ministerul și-ar îndrepta toate eforturile pentru a mai câștiga timp, pentru ca să ducă la îndeplinire un planul aproape diabolic în bulversarea întregului sistem de educație. Iată că preocuparea principală a guvernării PSD-ALDE este aceea de a schimba din pix raportul numărului de locuri de la liceu și învățământul profesional, fără o consultare prealabilă cu cei asupra cărora se răsfrânge această decizie”, indică deputatul libera, vicepreședinte al Camerei Deputaților.
“Amânarea, până după alegerile europarlamentare, a transmiterii cifrei de școlarizare, reprezintă în fapt un act politic ce nu își are locul în educație! PSD-ALDE face experimente politice, jucându-se cu viitorul copiilor noștri!

În urma presiunilor, Andronescu a anulat ordinul destabilizator.

“Așteptăm de prea mult timp stabilizarea funcționării acestor etape și proceduri de admitere, de care depinde viitorul atâtor mii de tineri. După nominalizarea a trei miniștri ai Educației, după ani de promisiuni și încercări disperate de a produce modificări de formă și conținut, adoptate haotic, este cu adevărat momentul să oprim această avalanșă a schimbărilor ce produc panică și nemulțumiri profunde, atât în rândul tinerilor din clasele terminale, cât și în familiile lor”, conchide vicepreședintele Camerei Deputaților, liberalul Marilen Pirtea.

2 COMENTARII

  1. Stati, ca distractia nu s- a incheiat. Urmeaza scandalul cu cele 30.000 de locuri la liceu. PNL – ul jubileaza! Andronescu le face campanie gratis!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.