Home Educație Mai puține ore la liceu

Mai puține ore la liceu

DISTRIBUIŢI

Liceenii vor avea maxim 30 de ore pe săptămână, potrivit noilor planuri-cadru pentru anul școlar 2009/2010. „Am ajuns la aceste noi planuri-cadru din două motive: unul pentru că școlile de arte și meserii vor deveni, de la 1 septembrie, licee tehnologice și doi, la propunerea liceenilor ca numărul de ore pe săptămână să fie de maximum 30, așa cum este la școala generală. Această măsură nu va afecta numărul posturilor din învățământ“, a precizat secretarul de stat pentru învățământul preuniversitar, Adriana Pană. Noile planuri-cadru pentru anul școlar 2009/2010 pot fi consultate, începând de ieri, pe site-ul Ministerului Educației. În ceea ce privește transformarea școlilor de arte și meserii în licee tehnologice, Adriana Pană a explicat că era necesar acest lucru deoarece „elevii terminau școala de arte și meserii după cinci ani, cu un nivel de pregătire unu, care nu îi ajuta deloc la angajare. Noua rută este atât în favoarea elevilor, cât și a angajatorilor. Elevii termină liceul tehnologic odată cu ceilalți, dar pot întrerupe cursurile după zece clase cu o pregătire pe care o acceptă angajatorul“, a adăugat Adriana Pană. Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, a declarat, marți, la Palatul Parlamentului, că speră ca toată lumea să fie mulțumită de reducerea numărului de ore în sistemul preuniversitar la 30 de ore, menționând că nu au fost tăiate orele de sport ci reorganizate. La rândul său, ministrul Ecaterina Andronescu a ținut să precizeze că nu a „umblat“ la orele de sport pentru liceeni: „Am reorganizat orele de sport, a rămas o oră de sport și două ore extracuriculare care ar putea fi normate de profesorii de sport“.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.