Acasă Educație Recrutarea profesorilor într-o școală privată

Recrutarea profesorilor într-o școală privată

DISTRIBUIȚI

Procesul de recrutare a profesorilor în cadrul unei școli private poate fi mult mai complex decât în învățământul de stat. Candidații trebuie să îndeplinească mai multe cerințe și să treacă prin mai multe etape de evaluare, dar benficiile care urmează sunt pe măsura eforturilor depuse. Iată exemplul Transylvania College, singura școală din România acreditată pe curriculum românesc și curriculum Cambridge.

Pentru a putea fi angajat la Transylvania College, un profesor trebuie să îndeplinească mai multe cerințe: studii universitare și postuniversitare în pedagogie, certificat de competență lingvistică (Limba Engleză – nivel B2), experiență anterioară în sisteme educaționale similare, de exemplu în pregatirea elevilor pentru Cambridge International Examinations, atitudine pozitivă, creativă, deschisă și înțelegerea conceptului de predare activă, centrată pe elev.

Sunt considerate avantaje experiența de predare de peste doi ani, certificate de absolvire a unor cursuri de formare profesională în România sau în străinătate, certificate care atestă activități  profesionale în alte grădinițe și școli internaționale.

Profesorii care predau în cadrul Transylvania College au responsabilitatea de a încuraja formarea unei atitudini pozitive față de procesul de învățare și de a trata și sprijini individual fiecare elev, pentru valorificarea la maximum a potențialului. În paralel, ei trebuie să se dezvolte continuu profesional și personal.

Recrutare și integrare în patru pași

Primul pas în procesul de recrutare a profesorilor în cadrul Transylvania College constă într-o evaluare online complexă a tuturor candidaților, prin care se identifică cele mai compatibile persoane cu posturile vacante. Evaluarea se axează pe stilul de gândire, trăsături comportamentale dominante și interese ocupaţionale.

După primul interviu, cu îndrumătorul liniei de studiu sau cu șeful de catedră, urmează susținerea unei lecții demonstrative, la care va asista șeful de catedră, care va evalua toate aspectele ce țin de conținutul lecției predate (diversitatea informațiilor, claritatea ideilor principale, relevanța informațiilor) și aspectele ce țin de organizarea lecției (captarea și menținerea atenției elevilor, comunicarea inițială a planului de lecție, tranziția logică a ideilor, expunerea concluziilor lecției, recapitulare prin conexiunea cu lecțiile anterioare și anticiparea lecțiilor următoare), interacțiunea cu elevii, încorporarea răspunsurilor elevilor în predare, comunicarea verbală și nonverbală.

Al treilea pas în procesul de selecție este interviul cu managementul școlii. Urmează al patrulea pas, care înseamnă practic perioada de integrare, când are loc prezentarea întregii echipe Transylvania College, a campusului și a culturii organizaționale, sunt însușite procedurile interne, criteriile de evaluare în funcție de standardele de performanță, se trasează regulile profesionale. Totodată, în această perioadă, sunt programate training-uri și sesiuni de dezvoltare profesională.

Raportul profesori-elevi este de 6,8, sub media europeană

Transylvania College are 92 de cadre didactice, români și străini, cu o medie de vârstă de 30 de ani, dintre care 10 educatori și 9 asistenți în cadrul grădiniței, 17 învățători și 9 asistenți în cadrul claselor primare și 47 profesori în cadrul ciclului gimnazial și la liceu. Având în vedere că în anul școlar 2015-2016 sunt înscriși circa 625 de elevi, raportul numeric profesori-elevi este de 6,8. Potrivit ultimilor date Eurostat, media în cadrul școlilor din Europa este de circa 11,6%.

Toți profesorii care predau la Transylvania College vorbesc limba engleză, o parte fiind vorbitori nativi din Marea Britanie, SUA, Peru și Iordania.

În ceea ce privește numărul orelor petrecute zilnic în școală de către profesori, cinci ore sunt destinate predării la clasă, iar trei ore sunt rezervate pregătirii lecțiilor.

Profesori cu vechime de peste 10 ani în Transylvania College

Potrivit celui mai recent chestionar intern, peste 80% din personalul didactic din cadrul Transylvania College și-a exprimat dorința de a rămâne în echipă pentru cel puțin următorii doi ani. În plus, 87% dintre profesorii care activează în prezent aici recomandă această instituție de învățământ ca loc de muncă.

Școala se mândrește cu un nucleu de dascăli care activează aici de peste 10 ani, precum Simina Bejenaru, în prezent coordonator al departamentelor de învățământ primar și de dezvoltare profesională din cadrul instituției, Cristina Ungvari, director al grădiniței Happy Kids, fiind și psihoterapeut cognitiv-comportamental, sau Dana Preda, învățător cu o foarte bogată experiență, care s-a alăturat echipei Transylvania College încă din 2003.

Impresiile dascălilor care au şi experienţa predării în sistemul de stat, precum Iulia Brătfălean-Igna, cu o carieră de 14 ani în sistemul public de învățământ și prezentă în cadrul Transylvania College de 12 ani, scot în evidenţă punctele forte ale şcolii. Aceasta spune că, datorită structurii curriculum-ului Cambridge cu obiective clar formulate, orele de matematică devin mult mai atractive pentru elevi, ei reușind să înțeleagă mai rapid aplicațiile unui concept matematic. Mai mult, examenele Cambridge la matematică provoacă elevii și îi pregătesc la un nivel mai avansat decât cel la care se situează cerințele bacalaureatului românesc.
Beneficii extrasalariale
La capitolul beneficii extrasalariale, la Transylvania College, tot personalul didactic are acces permanent la programe de dezvolare, având la bază cele mai recente și inovative tendințe din educație (e.g. Hattie, Thompson, Shapiro), reduceri de preț în ceea ce privește taxa pentru școlarizarea copiilor, acces la piscină. În plus, fiecare profesor titular are un Apple MacBook Air sau un iPad, care pot fi conectate la tabla interactivă din fiecare clasă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.