Home Educație Școală ruinată de influențe și „mâncătorii”

Școală ruinată de influențe și „mâncătorii”

DISTRIBUIŢI

Aproximativ 500 de elevi ai Școlii Generale 7, situată într-o zonă periferică a orașului Drobeta Turnu Severin, învață în condiții mizere. Culmea este că pentru reabilitarea unității școlare există bani, însă „influența“ directorului și dorința  inspectorului școlar general adjunct de a-i lua locul inspectorului școlar general de Mehedinți fac ca totul să se ducă de râpă. În curtea școlii, localnicii aruncă gunoaie, iar un om al străzii și-a făcut culcuș aici. Geamurile de la câteva clase sunt sparte, ușile nu se închid, bazinul de înot și sala de sport sunt în paragină, deși pentru modernizarea lor există fonduri. „Consiliul local a deblocat, la începutul anului școlar, trei miliarde de lei vechi pentru reabilitarea acestei școli dată în folosință în 1997. După începerea anului școlar, acoperișul a fost decopertat. Au început ploile și apa s-a infiltrat în pereți și în parchetul de la etajul unu. Cert este un lucru: actualul director al școlii a ocupat în trecut o funcție la Inspectoratul Școlar Județean Mehedinți și, probabil, acum, inspectorilor școlari le este teamă de el și de aceea nu-l sancționează. Oricum are un renume prost. Pe de altă parte, inspectorul școlar general de Mehedinți și-a luat concediu medical timp de trei zile pentru o intervenție chirurgicală și tot inspectoratul știe că adjunctul vrea să-i ia locul. Acum, adjunctul, sub pretextul că generalul nu i-a declinat competențele, spune că nu poate demara anchetă la Școala Generală 7“, au declarat, pentru „Curentul“, surse autorizate din cadrul primăriei orașului. Directorul școlii, Cornel Otescu, pare să fie total dezinteresat de soarta unității și a elevilor. Școlarii din cinci clase așteaptă ca directorul, care este și profesor de istorie, să le încheie mediile la această disciplină pe primul semestru.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.