In perioada 1-6 august, potrivit Metodologiei de organizare si desfasurare a admiterii in invatamantul liceal si profesional de stat pentru anul scolar 2005-2006, Comisia de admitere a municipiului Bucuresti a rezolvat aproximativ 300 de situatii speciale aparute dupa repartizarea computerizata.
Dintre aceste situatii, s-au remarcat cele a 32 de elevi care au solicitat redistribuirea pe un loc in clasa in care au fost admisi fratii lor gemeni, potrivit Regulamentului de organizare si functionare a unitatilor de invatamant preuniversitar.
279 de absolventi ai claselor a VIII-a au depus in aceasta perioada cereri de distribuire sau redistribuire la registratura Inspectoratului Scolar al Municipiului Bucuresti. Astfel, doua solicitari vizau transcrierea gresita de catre operatori a unor coduri de pe fisa originala de optiuni in baza de date computerizate, acestea nefiind observate la verificarea fisei-martor tiparite de calculator. In ambele cazuri, Comisia de admitere a acceptat solicitarea de redistribuire conform fisei de optiuni, repartizandu-i pe cei doi candidati (ambii cu medii de admitere peste 8,00) la liceul si specializarea corespunzatoare primului cod inscris in fisa la care ar fi fost admisi in mod normal, in absenta codului eronat.
Candidatii care au depus cereri de redistribuire si distribuire pe locuri ramase libere in perioada mentionata in calendarul admiterii au putut afla raspunsul Comisiei de admitere consultand listele afisate ieri la sediul ISMB. Cei 206 absolventi de gimnaziu ale caror cereri au fost acceptate trebuie sa isi depuna dosarul la unitatile de invatamant liceal si profesional la care au fost distribuiti, respectiv redistribuiti de comisie, inscriindu-se pe locul alocat.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















