Home Fără categorie Tariceanu, nevoit sa intoarca foaia: -PD nu este un dusman-

Tariceanu, nevoit sa intoarca foaia: -PD nu este un dusman-

DISTRIBUIŢI

PNL s-a văzut nevoit să îşi schimbe strategia. După ce sondajele interne arată că formaţiunea lui Călin Popescu Tăriceanu trece cu greu de pragul de 10-11%, conducerea liberală a luat decizia de a reveni asupra strategiei politice, ne-au declarat surse din partid. Liberalii vor să se delimiteze cât mai mult de PSD şi au făcut un prim pas spre reconcilierea cu democraţii. -PD nu este un duşman-, a rostit Tăriceanu, la presiunile unor liberali din teritoriu. Insistenţele au venit din partea unor delegaţii ale PNL din Ardeal, nemulţumite de politica dusă de actuala conducere, dar care au dat vot de încredere formulei guvernamentale propusă de Tăriceanu.

Liberalii şi-au revizuit strategia politică după Delegaţia Permanentă a PNL de la sfarşitul de săptămană. Potrivit unor surse liberale prezente la discuţii, Tăriceanu a acceptat să încerce o apropiere de PD de teama rezultatelor slabe pe care le are PNL în sondajele interne, adică în jur de 10-11%.

Liderul PNL s-a văzut nevoit să facă un prim pas spre o eventuală apropiere de democraţi. Tăriceanu a susţinut că PNL va relua relaţiile cu PD dacă partidul va fi condus de -oameni de cuvant şi cu o ţinută morală, care să le permită să devină parteneri adevăraţi de dialog-. Deşi în actuala conjunctură politică PD este un fost partener şi un adversar politic, el nu se poate numi duşman, a explicat Tăriceanu.

Dacă în cazul PD lucrurile nu sunt încă tranşate, liberalii vor să se detaşeze -clar şi fără echivoc- de apropierea cu PSD. Potrivit lui Tăriceanu, PNL nu are nicio înţelegere cu social-democraţii, dar grupurile parlamentare liberale duc negocieri cu toate partidele pentru susţinerea Guvernului. Aceleaşi grupuri parlamentare pe care Tăriceanu le-a criticat voalat! Liderul PNL a indicat absenţele nemotivate ale deputaţilor şi senatorilor liberali, dar a recunoscut că are şi -satisfacţii- de la aceştia. Liderul PNL a susţinut că vrea să obţină astfel de împliniri şi din partea organizaţiilor din teritoriu, pe care vrea să le evalueze prin vizite săptămanale în teritoriu.

Pregătiri pentru europarlamentare

În timp ce liberalii vor merge în ţară, secretarul general al PNL, Dan Motreanu, va coordona campania partidului înaintea alegerilor pentru Parlamentul European din această toamnă. Deocamdată, liberalii l-au ales pe fostul ministru de externe, Mihai Răzvan Ungureanu, să deschidă lista candidaţilor liberali.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.