Home Fără categorie Textilele salveaza -onoarea- industriei usoare!

Textilele salveaza -onoarea- industriei usoare!

DISTRIBUIŢI

Cu toate ca nu reprezinta o solutie viabila pe termen lung, ca nicaieri in lume de altfel, lohn-ul din industria usoara romaneasca, chiar daca nu a salvat aceasta ramura industriala, a fost o solutie de compromis prin care industria noastra a supravietuit. In prezent, sistemul domina inca industria usoara, ocupand un procent generos, de 85%. Fara sa contribuie la o crestere economica reala, lohn-ul a dat de lucru unui numar mare de intreprinderi romanesti, care, in alte conditii, ar fi urmat exemplul colapsului din celelalte ramuri. Trecerea de la lohn la un produs integral realizat in Romania va fi foarte grea in urmatorii ani, pentru ca multe firme romanesti, cum sunt cele de textile de exemplu, au lucrat pe -know-how-, pe brand-ul altor firme ori cu tirajele altor firme. Lucrand in lohn, nu inseamna neaparat ca aceste firme s-au si capitalizat. Realizarea integrala a unui produs presupune import de materie prima, de la captuseala pana la matasuri, care nu se mai produc in Romania. O problema cu care se confrunta firmele in acest moment este lipsa lichiditatilor pentru procurarea materiilor necesare. Or, in perspectiva aderarii la Uniunea Europeana, aceste intreprinderi vor trebui sa inceapa sa-si dezvolte propriul brand.

Exista si firme care si-au putut dezvolta un brand al lor, competitiv, care merge la export. De cele mai multe ori insa, acestea nu si-au dezvoltat si productia, si prefera sa plaseze comenzile la alte firme, in general intreprinderi mici din domeniul confectiilor. Dar cele mai multe nu au o marca proprie. Ingrijorator este faptul ca majoritatea firmelor mici din industria usoara, care acum supravietuiesc cu greu, nu vor rezista dupa 2007. Orizonturi luminoase se intrevad numai pentru firmele mari care au reusit sa-si dezvolte brand-ul lor in urma cu cativa ani. Ele vor putea sa-si lucreze marca produselor, care acum merge si la import, si la export, chiar daca nu la un volum mare, si si-ar putea astfel dezvolta si productia.

Va fi bine si pentru cei care au inceput sau urmeaza sa-si retehnologizeze tesatoriile, si asta pana in 2007, pentru ca vor rezista numai cele cu tehnologie moderna. Textilistii cred ca avem sanse bune, apreciata fiind atat forta de munca de la noi, cat si, mai nou, industria primara. Chiar daca ponderea lohn-ului va scadea in industria textila, sistemul va continua sa existe in industria primara. Astfel, vom pasi in UE tot cu lohn-ul, dar unul diferit. Este adevarat ca vom pierde un procent de lohn din industria textila, pe care va trebui sa-l inlocuim cu export de produs finit. Acesta este unul dintre putinele capitole la care stam mai bine, pentru ca Romania exporta cu succes materii textile si articole din acestea, segment ce a ocupat o pondere importanta in structura exporturilor in primele sase luni ale anului 2004. Asadar, noroc cu articolele si accesoriile de imbracaminte, fie ele tricotate sau crosetate, care au crescut cifra exporturilor tarii noastre! Si n-o spunem noi, ci o consemneaza datele oficiale statistice, fara mandrie nationala!

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.