12 presedinti au aniversat la Moscova descompunerea CSI

Cu mic cu mare, presedintii celor 12 tari ce alcatuiesc Comunitatea Statelor Independente (CSI – toate statele foste sovietice, cu exceptia Balticelor) s-au strans ieri la Moscova pentru a marca, printr-o sesiune de lucru, aniversarea a zece ani de la crearea organismului euro-asiatic.

Oficiali rusi au tot vorbit saptamana aceasta despre realizarile CSI, despre cresterea accelerata a influentei sale in regiune, despre rolul pe care trebuie sa il joace in domeniul securitatii internationale, in contextul in care trei dintre membrele sale – Tadjikistan, Uzbekistan si Turkmenistan – au granita comuna cu Afganistanul etc. Asa cum era de asteptat, la summit s-a discutat despre viitorul Comunitatii, planurile pentru Afganistan, pregatirea aniversarii a 60 de ani de la victoria obtinuta in al doilea razboi mondial, organizarea, anul viitor, a jocurilor olimpice de atletism pentru tineri. Diplomatic, optimist si plictisitor.

Dincolo de fatada declaratiilor la nivel inalt si al strangerilor de mana prietenoase se ascunde insa o realitate cruda: CSI este pe moarte. Inca de la crearea sa intr-o forma interimara, eveniment petrecut in graba in incercarea de a se gasi un mostenitor pentru colosul sovietic proaspat destramat, analistii au strigat la unison: in curand se va destrama. Nu a fost asa. De la an la an, de la summit la summit, organismul nu a dat, este adevarat, semne de insanatosire, dar a continuat sa supravietuiasca. O singura data a primit o lovitura extrem de puternica, la scandalosul summit de la Chisinau, cand presedintele Boris Eltin, care jucase pana atunci rolul unificatorului, a devenit tapul ispasitor, iar Moscova – locul de unde pleaca toate relele ce afecteaza Comunitatea. Acela a fost momentul in care unii lideri CSI au realizat ca, desi dornici sa se indrepte mai repede spre Occident, sunt inca nepregatiti pentru a-si permite sa se rupa de Kremlin. Nepregatiti din toate puntele de vedere – politic, militar si, mai ales, economic.

Sesiunile de consultatii au continuat, la fel si convorbirile telefonice interminabile intre cele 12 capitale, dar niciodata nu s-a luat vreo decizie la comun. Hotarari importante au fost rezultat al intalnirilor bilaterale sau trilaterale, in cadrul carora s-a incercat solutionarea unora dintre multele conflicte ce lasa si acum cicatrice pe obrazul CSI – problema abhaza, relatiile ruso-georgiene, marcate chiar ieri de presedintele rus Vladimir Putin, care a acuzat Georgia de gazduirea internationala a terorismului, datoriile Ucrainei, chestiunea Nagorno-Karabah.

Permanenta lipsa de coeziune a CSI, in contextul in care fiecare dintre componentele sale isi cauta aliatii in alta parte, fara a avea insa curajul sa o spuna pe fata, este acum mai vizibila ca niciodata. Tarile din Asia Centrala s-au indepartat deja de Moscova, deoarece promisiunile nu sunt un argument suficient pentru -a tine aproape-. Presedintele turkmen a gasit de cateva ori ca este prea obositor sa se deplaseze la Moscova pentru a participa la intalnirile la nivel inalt. Ucraina este pregatita oricand sa faca acelasi lucru. Rusia, chiar Rusia, are acum si alte prioritati decat mentinerea influentei in fostii sai sateliti (Asia Centrala a devenit gazda trupelor americane si franceze, lucru de neinchipuit in urma cu cativa ani). Georgia, care acuza Rusia de bombardamente repetate si de violarea spatiului sau aerian, intentioneaza sa ridice, la summit-ul OSCE de la Bucuresti, problema desfiintarii bazei rusesti de la Gudauta, din Republica autoproclamata Abhazia, pe teritoriul sau .

Singurul aparator de incredere al comunitatii a ramas Belarus. Extrem de apropiat Moscovei, Belarus viseaza la un summit CSI care sa se desfasoare la Minsk si care sa marcheze transformarea capitalei intr-un al doilea Bruxelles. Explicatia sindromului Belarus este simpla: acesta are nevoie de CSI, pentru ca in forma actuala nu isi poate gasi locul in nici un alt organism international. Nu este insa si cazul celorlalte 11.