SUA se pot baza pe cel putin 12 state doritoare sa se implice intr-un razboi impotriva Irakului, chiar si in lipsa unui mandat din partea Natiunilor Unite, a avertizat, sambata, diplomatia americana, in pragul unei saptamani ce se anunta decisiva pentru soarta regimului de la Bagdad.
O saptamana grea incepe astazi. Hans Blix, seful inspectorilor pe probleme de dezarmare, aflati din noiembrie in Irak, prezinta Natiunilor Unite primul raport-concluzie cu privire la activitatea lor si atitudinea presedintelui Saddam Hussein. Documentul va fi analizat in urmatoarele zile de marile puteri ale lumii, care vor decide daca se justifica sau nu o interventie militara antiirakiana. Surse apropiate cercurilor diplomatice de la Washington sustin insa ca decizia s-a luat deja, discursul presedintelui George W. Bush in fata natiunii – programat pentru maine – si intalnirea acestuia cu cel mai important aliat al sau din Europa, premierul britanic Tony Blair – anuntata pentru vineri, la Camp David – prezentand o mai mica importanta in acest sens.
Europa Centrala si de Est merge pe mana americanilor
Pana atunci, insa, diplomatia americana va incerca sa stranga cat mai multe voturi antiirakiene. Prima statie europeana in care se opreste secretarul de stat american Colin Powell poarta numele Davos si este, ca in fiecare an, gazda elevetiana a Formului Economic Mondial. Si un prim anunt facut de reprezentantul diplomatiei de la Washington, inca dinainte de a da ochii cu participantii la reuniunea internationala: coalitia americana antiirakiana se consolideaza pe zi ce trece si cuprinde deja cel putin 12 state, pe care, insa, Powell nu le-a nominalizat.
In focul certurilor transatlantice si al impartirii nete a Europei intre -invechitii- francezi si germani – dupa cum i-a caracterizat seful Pentagonului, Donald Rumsfeld – si tinerii est si central-europeni invitati recent sa se alature familiei nord-atlantice, nu este insa greu de citit printre cuvintele lui Powell: Romania, alaturi de alte state din regiune, printre care Polonia, Cehia, Bulgaria, Slovacia, arde de nerabdare sa-si demonstreze fidelitatea fata de SUA, chiar si prin implicarea intr-un conflict militar. Marea Britanie si Australia, probabil si Spania, Italia sau Turcia, se numara, de asemenea, printre cele 12.
Oamenii de afaceri incearca evitarea conflictului militar
Nu acesta este insa mesajul pe care si l-ar fi dorit din partea lui Colin Powell comunitatea oamenilor de afaceri stransi, din toata lumea, la Davos. Ingrijorati de impactul negativ pe care un eventual conflict militar in Irak l-ar avea asupra economiei mondiale, si asa confruntata cu mari probleme, participantii la Forumul de la Davos intentionau sa ii solicite reprezentantului SUA prelungirea inspectiilor ONU pana la formularea unei concluzii clare cu privire la intentiile de cooperare ale Bagdadului. Doar posibilitatea izbucnirii unui conflict de proportii in Orientul Mijlociu a condus la o crestere ametitoare a pretului petrolului si aurului.
Un maraton diplomatic
In timp ce Germania si Franta se declara impotriva razboiului fara mandat ONU, iar Rusia si China insista ca nu a venit timpul pentru folosirea fortei, Powell a avut un adevarat maraton al intalnirilor diplomatice, menite sa largeasca cercul aliatilor SUA. Astfel, el a purtat convorbiri – axate pe necesitatile militare americane – cu premierul turc Abdullah Gul, a abordat problema unei posibile crize umanitare cu presedintele Comitetului International al Crucii Rosii si a negociat cu diplomati din Iordania, Qatar si Grecia. In final, a gasit timp pentru a reitera pozitia SUA cu privire la criza coreeana. Toate acestea in numai 24 de ore.
Pe urmele lui Saddam
Hiperactivitatea diplomatica a Statelor Unite este dublata de febrilitatea pregatirilor pe teren. Trupele fiind deja mobilizate in Golf, agenti CIA si membri ai trupelor speciale incearca, in Irak si cu ajutorul echipamentelor electronice de ultima generatie, sa il gaseasca pe liderul irakian. Agentii au unda verde sa il ucida pe Saddam Hussein. Ei incearca de asemenea sa identifice cele mai potrivite puncte de aterizare pentru fortele aliate si se ocupa si cu antrenarea liderilor kurzi si siiti, care se impotrivesc actualului regim de la Bagdad.
Echipele sub acoperire sunt ajutate cu echipament de ultima generatie. Un Boeing 707 survoleaza teritoriul irakian la fiecare 10 ore, la o inaltime de peste 10.000 de metri, inregistrand toate apelurile telefonice si identificand locul vorbitorilor cu o eroare de pana la un kilometru si jumatate. Doi sateliti urmaresc miscarile presedintelui irakian. Micron Spy este situat la o altitudine de circa 40.000 de kilometri deasupra Orientului Mijlociu si poate intercepta convorbirile telefonice pe care le transmite la baza de ascultare americana de la Menwith Hill, Yorkshire sau la sediul Agentiei Nationale de Securitate, in Maryland. Mai este si satelitul Trumpet, care intercepteaza si el apelurile telefonice, mare parte a informatiei fiind trimisa in Colorado.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















