Home În Lume Abuzurile antiteroriste ale administrației Bush, desecretizate și puse sub lupa justiției

Abuzurile antiteroriste ale administrației Bush, desecretizate și puse sub lupa justiției

DISTRIBUIŢI

Un raport al Senatului american a fost publicat integral în cursul zilei de marți, oferind informații detaliate despre originea tehnicilor de interogare concepute de armată și utilizate de administrația Bush în lupta împotriva terorismului. În document se regăsesc explicații ale tehnicilor practicate de CIA la centrul de detenție de la Guantanamo, dar și în închisorile afgane sau în Irak. Potrivit raportului, suspecții de terorism erau supuși loviturilor, nudității forțate, privării de somn sau pozițiilor de stres, fapt ce a dăunat abilității de colectare a informațiilor secrete care ar putea salva vieți, a întărit mâna dușmanilor SUA și a compromis autoritatea morală a Americii. În cazul a doi prizonieri, membri al-Qaida, CIA a utilizat metoda simulării înecului de 266 de ori, fiind cea mai traumatizantă tehnică de interogare. „După părerea mea, raportul reprezintă o condamnare a tehnicilor de interogare ale administrației Bush, dar și a oficialilor de rang înalt care au încercat să pună pe seama unor militari subalterni responsabilitatea acestor abuzuri“, se arată într-un comunicat al senatorului Carl Levin. Documentul dezvăluie tehnicile utilizate de armata SUA în pregătirea militarilor săi, pentru a rezista la eventuale interogatorii inamice, supunându-i la hărțuire. Raportul vorbește și despre implicarea fostului secretar al Apărării, Donald Rumsfeld, care a aprobat utilizarea acestor torturi, printre care și inducerea unor fobii, precum teama de câini și privarea de lumină sau de stimuli auditivi, aplicându-le pe rând la Guantanamo, Afganistan și la Abu Ghraib în Irak. Obama a lansat și posibilitatea ca foștii funcționari implicați să fie urmăriți penal, în funcție de decizia secretarului justiției americane, Eric Holder. În urma acestor dezvăluiri, Asociația americană pentru apărarea libertăților civile ACLU a cerut justiției reevaluarea unei plângeri respinse anterior sub pretextul secretului de stat. Aceasta se referă la o companie aeriană, suspectată de implicare în zborurile secrete ale CIA, iar unul dintre autorii plângerii este chiar un fost deținut, Binyam Mohamed, care a afirmat că a fost transportat în secret în Maroc, în Kabul și ulterior la Guantanamo, fiind torturat peste tot. Întrucât metodele de interogare sunt publice și au fost și interzise este anulat argumentul secretului de stat.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.