Avertizate asupra posibilitatii producerii unor atentate teroriste in preajma Craciunului, serviciile de securitate din Statele Unite au intrat in stare de alerta maxima, sambata, dupa depistarea unui individ care a incercat sa declanseze o explozie de proportii intr-un avion apartinand American Airlines.
Dupa imobilizarea teroristului cu ajutorul echipajului si al pasagerilor, aparatul – un Boeing 767, cu 197 de persoane la bord – a fost escortat de doua avioane de vanatoare F-15 pana la Aeroportul Logan din Boston, unde suspectul a fost predat echipelor FBI. O ancheta a fost demarata pentru elucidarea cazului. Potrivit unui comunicat al Casei Albe, presedintele George Bush este tinut la curent cu ultimele informatii.
Teroristul, cam la 20 de ani si de provenienta araba dupa infatisare, calatorea cu un pasaport britanic, emis acum trei saptamani in Belgia, pe numele Richard Reid. Surse oficiale nu au putut preciza daca Ambasada Marii Britanii de la Bruxelles a emis pasaportul pe numele mentionat sau daca acesta a fost pur si simplu furat.
O arma mortala
Potrivit directorului Aeroportului Logan, Tom Kinton, falsul Richard Reid a incercat sa detoneze un explozibil improvizat ascuns in… pantof. -Mi s-a povestit ca una dintre insotitoarele de zbor l-a vazut ca a aprins un bat de chibrit, i s-a parut suspect si l-a intrebat ce intentioneaza sa faca. Ea a mai observat un fir ciudat care iesea din pantoful teroristului-, spune Tom Kinton. Luat la intrebari, individul a devenit violent si chiar a lovit-o pe una dintre insotitoarele de zbor, in timp ce echipajul si pasagerii incercau sa il imobilizeze. In cele din urma, a fost asezat cu forta la loc in scaun si i s-a administrat un sedativ. Incidentul s-a petrecut in timp ce avionul zbura deasupra Atlanticului.
Potrivit primelor rezultate ale anchetei, in pantoful transformat in arma mortala se afla o cantitate suficienta de explozibil pentru a provoca pagube substantiale. Explozibilul, ascuns in tocul pantofului, a fost identificat ca fiind C-4, un material folosit de obicei in operatiunile militare, dar si la fabricarea de artificii, pentru ca ia foc foarte usor. Acelasi tip de exploziv a fost folosit si in octombrie 2000, in atacul asupra navei americane USS Cole, aflata in acel moment in Yemen, atac soldat cu 17 morti si 39 de raniti. Se pare ca teroristul a ales acest tip de explozibil, pentru ca nu poate fi detectat cu ajutorul aparatelor conventionale instalate in aeroporturi, care functioneaza pe baza de raze X, ci doar cu ajutorul cainilor antrenati in acest sens.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















