Home În Lume Argentina, cucerită de Cristina

Argentina, cucerită de Cristina

DISTRIBUIŢI

Prima doamnă a Argentinei, Cristina Fernandez de Kirchner, a câștigat din primul tur de scrutin alegerile prezidențiale din această țară, reușind să o învingă pe deputata Elisa Carrio. Potrivit unor prime rezultate obținute după numărarea a mai mult de jumătate din voturi, senatoarea Cristina Fernandez, în vârstă de 54 de ani, a obținut 43,71 la sută din sufragii, față de doar 21,32 la sută din electoratul argentinian, cât a obținut Elisa Carrio. Fostul ministru al economiei Roberto Lavagna, destituit în 2005 de președintele în exercițiu, Nestor Kirchner, a ocupat poziția trei, cu 18,62 la sută din voturi. Potrivit legii electorale argentiniene, un candidat este declarat învingător dacă obține 45 la sută din voturi sau 40 la sută, dar cu un avantaj de zece procente față de următorul clasat. Cristina Fernandez și-a revendicat victoria imediat după publicarea primelor rezultate oficiale, însă rivala ei a refuzat inițial să își recunoască înfrângerea, recunoscând totuși ulterior victoria adversarei sale. Într-o declarație televizată, Carrio a "felicitat-o" pe Fernandez pentru succesul repurtat. Adresându-se simpatizanților săi adunați în fața unui mare hotel din Buenos Aires, Cristina Fernandez a mulțumit poporului argentinian și a adus un omagiu soțului său, președintele în exercițiu Nestor Kirchner, aflat lângă ea. Ea a subliniat că victoria sa nu o plasează însă într-o "poziție privilegiată", ci din contra, o obligă să acționeze "cu responsabilitate". Fernandez, implicată în viața politică de peste 20 de ani, urmează să îl înlocuiască în funcție pe soțul său la 10 decembrie, dacă rezultatele finale confirmă primele estimări. Victoria Primei doamne a Argentinei survine la un an după alegerea, în Chile, în funcția de președinte a unei alte femei, Michelle Bachelet. Cristina Fernandez, care a deținut mai multe mandate de deputat și senator, este avocat de profesie. "Economia a fost tema centrală a acestor alegeri", a declarat Joaquin Morales Sola, analist politic și editorialist al cotidianului "La Nacion", explicând alegerea Cristinei Fernandez prin dorința de continuitate manifestată de alegătorii argentinieni.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.