Soarta alegerilor legislative din Ungaria, din 9 si 23 aprilie, ar putea fi hotarata de catre doua formatiuni mici, care nu au nici macar certitudinea ca vor reusi sa depaseasca pragul electoral. Dincolo de agitatia specifica fiecarei perioade care precede un scrutin important, campania de acum e caracterizata si de un spor de periculozitate: serviciile de informatii slovace au avertizat in legatura cu riscul producerii unor atentate.
Un sondaj recent, realizat de institutul Median arata ca socialistii (MSZP), aflati la guvernare, si FIDESZ, principala formatiune de opozitie, se bucura de aceeasi sustinere in randul populatiei. In aceste conditii, culoarea viitorului guvern va fi hotarata de evolutia a doua partide mici, Alianta Democratilor Liberi (SZDSZ) si Forumul Democratic Maghiar (MDF), care se lupta in acest moment pentru cucerirea a celor putin 5% din optiuni, cat le-ar fi necesar pentru a depasi pragul electoral. Se pare insa ca democratii liberi – actualmente parteneri de guvernare ai socialistilor – au sanse mai mari se treaca de nivelul critic, ceea ce ar inclina in mod hotarator balanta in favoarea stangii. Potrivit unor surse citate de presa ungara, FIDESZ incearca din rasputeri sa previna un astfel de final, reamintind populatiei cateva din neregulile in care ar fi fost implicati membri ai SZDSZ.
Pericol
Tensiunea inerenta acestei perioade a fost sporita si de un avertisment primit de catre serviciile secrete ungare in legatura cu posibilitatea comiterii unor atentate. Acestea ar putea fi puse la cale de catre grupari criminale straine, in scopul destabilizarii situatiei politice. FIDESZ si MSZP au hotarat insa sa nu contramandeze mitingurile de amploare pregatite pentru finele acestei saptamani, in conditiile in care fortele de ordine vor spori mult masurile de securitate. Autoritatile au dat de inteles ca detin informatii suplimentare legate de identitatea celor trei persoane de cetatenie slovaca ce planuiesc atentatele si au anuntat ca acestea ar avea contacte cu lumea interlopa din Ungaria. Premierul Gyurcsany Ferenc a declarat ca securitatea tarii nu este amenintata, iar presedintele Solyom Laszlo a precizat ca, potrivit informatiilor pe care le detine, atentatele sunt organizate de mafia slovaca, fara sa fie vorba de acte cu semnificatie politica.
Minusuri
Revenind insa la scoruri electorale, un comentariu semnat de Reuters atragea recent atentia asupra faptului ca popularitatea FIDESZ ar putea fi afectata de propunerile de acordare a cetateniei ungare si a dreptului de vot etnicilor maghiari care locuiesc in strainatate. Ideile opozitiei au starnit critici din partea socialistilor, care au sustinut ca e vorba de sugestii nedemocratice, care ar putea crea dificultati celor zece milioane de locuitori din Ungaria.
Ambele formatiuni au cerut prezenta observatorilor straini pe perioada scrutinului, FIDESZ temandu-se de comiterea unor nereguli din partea MSZP, iar socialistii dorind sa evite obiectii ulterioare alegerilor.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















