
Agenția Centrală de Informații, CIA, a SUA este acuzată de jurnalistul american Hank Albarelli că ar fi efectuat experimente secrete în anul 1951, care ar fi adus într-o stare de demență populația satului Pont-Saint-Esprit din sudul Franței. Canalul internațional de televiziune France 24 a relatat însă vineri că acuzația nu convinge totuși pe toată lumea. Întâmplările la care face referire jurnalistul datează din vara anului 1951 și s-au petrecut la Pont-Saint-Esprit, un mic sat din departamentul Gard, în sudul Franței. Într-o lucrare apărută în 2009 în SUA, intitulată “A Terrible Mistake : The Murder of Frank Olson and the CIA’s Secret Cold War Experiments”, Hank Albarelli afirmă că faimoasa CIA ar fi întreprins în satul francez Pont-Saint-Esprit teste chimice la scară largă, fără știrea populației. Acesta a susținut că agenția americană ar fi provocat moartea a cinci persoane, peste 300 de persoane s-au îmbolnăvit și alte circa 30 de persoane au ajuns la spitalul de psihiatrie, toate acestea fiind urmarea unui rău numit “pâinea blestemată”. După aproape 60 de ani, jurnalistul american Hank Albarelli a afirmat că CIA se află la originea misterioasei intoxicații. Dar istoricul american Steven Kaplan, care a anchetat și el acest caz, este de părere că această nouă teză nu se bazează pe de “dovezi solide”. În ediția sa din 3 martie, revista “Les Inrockuptibles” scrie că, în lucrare, CIA este acuzată că a întreprins “o experiență secretă privind efectele LSD”, împreună cu armata americană. Se ridică, de asemenea, întrebarea dacă agenția americană ar fi folosit acei oameni din Pont-Saint-Esprit pe post de cobai. Pe 17 august 1951, circa 300 dintre locuitorii satului francez au suferit ceea ce părea a fi o gravă intoxicație alimentară. Dar, după primele simptome, precum vărsături și dureri de cap, la câteva zile au apărut și accesele de nebunie, halucinațiile și tentativele de suicid. Unul dintre medicii locali vorbea în acea vreme despre “Noaptea Apocalipsei”.În teoria sa, Hank Albarelli se bazează pe transcrierea, pe care el a obținut-o, a unei conversații dintre CIA și Laboratorul elvețian Sandoz, care a descoperit drogul LSD în 1938. Laboratorul evoca în conversație “secretul de la Pont-Saint-Esprit” și dietilamida, denumirea științifică parțială a moleculei de LSD. De asemenea, jurnalistul se bazează pe o altă afirmație tulburătoare. Foști cercetători care lucrau pentru CIA la Fort Detrick, în SUA, i-ar fi declarat de fapt că localitatea franceză ar fi făcut obiectul unei acțiuni de pulverizare aeriană pe bază de LSD. Acest “eșec complet”, spun cercetătorii, ar fi fost urmat de o a doua etapă de contaminare a produselor alimentare locale. Pe de altă parte, istoricul Steven Kaplan, care a publicat în 2008 lucrarea “Le Pain maudit” (Pâinea blestemată), afirmă că sunt incoerențe clinice. El explică pe France24.com că sunt suficiente câteva ore pentru ca efectele psihologice al LSD să se facă resimțite, dar locuitorii au fost afectați abia după 36 de ore. Mai mult, acesta afirmă că nu au existat niciodată problemele digestive sau cu efect vegetativ de la LSD, care să fi fost descrise de locuitori. Steve Kaplan consideră că a oferi un astfel de drog de sinteză foarte toxic pe pâine este o fantezie și susține că pulverizarea asupra satului era imposibilă din punct de vedere tehnic în acea epocă. Mai mult, el precizează că nu ar fi avut niciun sens alegerea localității Pont-Saint-Esprit, care era pe jumătate distrusă de bombardamentele americane împotriva armatei germane în cel de-al doilea război mondial. Ipoteza privind implicarea CIA nu este singura emisă din 1951. Cea mai răspândită este cea care punea în cauză pâinea de la brutăria din Pont-Saint-Esprit. O ciupercă ar fi putut contamina secara folosită la producerea pâinii, provocând ergotism, o otrăvire care afectează psihologic pacientul. Dar, fără dovezi științifice, această variantă a fost de atunci contestată, deoarece ergotismul nu mai există în Franța din sec. al XVIII-lea.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















