
„Azi am discutat cu președintele Emmanuel Macron despre finalizarea procedurii de desemnare a procurorului-șef european.
Am convenit să lucrăm împreună pentru a realiza cât mai repede nominalizarea șefului Parchetului European, pornind de la sprijinul pe care Laura Codruța Kovesi l-a obținut în Parlamentul European.”, a anunțat astăzi Dacian Cioloș. Cu o zi în urmă, Dacian Cioloş anunţase că procedura trebuie redeschisă, dar şi că Laura Kovesi are o şansă importantă să ocupe această funcţie: „Trebuie să încheiem cât mai rapid procesul de desemnare a procurorului european. Am aşteptat prea mult pentru asta, această instituţie trebuie să fie funcţională cât mai repede pentru a proteja interesele financiare ale UE, de corupţie, de fraudă, dar mai ales pentru a da un semnal clar că UE nu ştie doar să pedepsească, ci ştie să şi prevină, şi că instituţiile uniunii au instrumentele pentru a face acest lucru”, a declarat Dacian Cioloş.
După ce s-a clasat prima în urma audierii în Parlamentul European, Kovesi a declaray că ea a făcut tot ce depinde de ea, urmând de-acum negocierile politicienilor.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















