Home În Lume Conservatorul Stoiber acuza lovituri electorale sub centura

Conservatorul Stoiber acuza lovituri electorale sub centura

DISTRIBUIŢI

Febra preelectorala din Germania se face simtita si in domeniul justitiar. Opozitia conservatoare a acuzat ieri Puterea de la Berlin ca face abuz de procedurile parlamentare pentru a deschide un nou front de lupta impotriva crestin-democratilor si a colegilor lor bavarezi, prin chemarea la audieri a lui Edmund Stoiber, principalul contracandidat al actualului cancelar, Gerhard Schroder. Pe 28 mai, Stoiber trebuie sa depuna marturie in fata unei comisii parlamentare cu privire la scandalul donatiilor ilegale care a zguit formatiunea sa politica, Uniunea Crestin-Sociala (CSU), la inceputul anilor *90, fapt care ar putea ridica unele semne de intrebare cu privire la trecutul sau.

CSU sustine ca nu a primit donatii ilegale. Un binecunoscut om de afaceri bavarez, Karlheinz Schreiber, care a fugit in Canada pentru a nu fi inculpat pentru evaziune fiscala si alte acuzatii, a declarat, in cadrul unor audieri extraordinare de doua zile, in Toronto, ca in 1991 si 1992 a finantat CSU cu circa doua milioane de marci germane.

Donatiile, primite atat cash, cat si prin banca, nu au fost niciodata declarate de membrii partidului lui Stoiber, sustine Schreiber. Potrivit comisiei parlamentare care se pregateste acum pentru audieri, Stoiber ar fi fost la curent cu primirea sumelor, care – se spune – ar fi provenit din venituri stranse de pe urma comertului international cu arme.

Potrivit unui important politician crestin-democrat din comisie, declaratiile lui Schreiber -sunt pline de contradictii si de necrezut-, aceasta si in lipsa oricaror dovezi concrete a targului dintre omul de afaceri si CSU. In schimb, presedintele comisiei, social-democratul Volker Neumann, considera plauzibile afirmatiile lui Schreiber, recunoscand totusi ca exista anumite contradictii.

Mai mult, CSU sustine ca omul de afaceri vrea sa se razbune pe Stoiber pentru ca ar fi refuzat sa exercite presiuni asupra Justitiei pentru a se renunta la acuzatiile impotriva sa.

Schreiber a fost implicat si in scandalul de finantari ilegale, al carui subiect a fost, la sfarsitul anilor *90, Uniunea Crestin-Democrata (CDU), condusa la acea vreme de vedeta politica a Europei, Helmut Kohl.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.