
SUA își întărește legăturile cu Frații Musulmani
Era post-Mubarak în care Egiptul se pregătește să intre prin alegerea unei noi configurații ierarhice la Cairo este una plină de nesiguranță în care viitorul acestei țări rămâne incert. După ce au câștigat alegerile legislative, mișcarea Frații Musulmani este favorită în a prelua puterea politică în Egipt din mâna Consiliul Suprem al Forțelor Armate (CSFA), condus de generalul Hussein Tantaui, organism care deține frâiele puterii de la căderea regimului Mubarak. La ultimele alegeri din luna ianuarie 2012, Partidul Libertății și Dreptății (aripa politică a Fraților Musulmani – n.red.) a obținut cele mai multe locuri în Legislativului de la Cairo, respectiv 235 (47%) din totalul de 498. Acesta a fost urmat de partidul fundamentalist salafist al-Nour, care a obținut 121 de locuri (24% din total) iar pe cea de-a treia treaptă a topului s-a situat Partidul liberal Wafd cu 9% din mandate. Această situație a produs îngrijorare în rândul populației, dar și în mediile externe, deoarece nu mai puțin de două treimi din locuri sunt ocupate de membri ai partidelor islamiste. Cu toate acestea, SUA nu este străină de aceste mișcări. Îngrijorările s-au intensificat la Cairo în urmă unui anunț-bombă care a bulversat opinia publică: numirea de către Frația Musulmană a unui candidat pentru alegerile prezidențiale programate luna viitoare pe 23 mai. Asta în condițiile în care anterior această organizație promisese că nu va lua parte la aceste alegeri, tocmai pentru a nu alimenta suspiniciule că forțele fundamentaliste vor să ocupe toate eșaloanele puterii într-o țară de importanță strategică pentru pacea fragilă din această zona a peninsulei Sinai. În urmă cu doar câteva zile, Frații Musulmani aveau să iasă public și să anunțe candidatura lui Khairat al-Shater pentru funcția cea mai înaltă în conducerea Egiptului. Analiștii internaționali opinează că anunțul a venit pe fondul adâncirii rupturii dintre junta militară CSFA care conduce temporar țara și această organizație. Inițial, numele lui al-Shater a fost vehiculat pentru poziția de premier. Acesta a declarat „că primul și cel din urmă obiectiv” va fi pentru introducerea Legii islamice (sharia – n.red.). Candidatura și declarațiile lui al-Shater au stârnit valuri de nemulțumiri în cadrul spectrului politic de la Cairo, dar și în unei părți din populația Egiptului. Mai mult, nominalizarea lui al-Shater s-a făcut la sediul Frației Musulmane de către liderul acestei organizații Mohammed el Badie, și nu la cel al Partidului Libertății și Dreptății. Criticii sunt de părere că aceste mișcări ale organizației vor pune în practică agenda conservatoare peste Egipt, comparând mișcarea cu cele ale partidului-unic din timpul fostului regim Mubarak, Partidul Național Democrat. Totodată, temerile se îndreaptă către ceea ce înseamnă implementarea reformelor atât de necesare unui curs democratic într-o perioadă de tranziție.
Conexiunea americană
Așa cum spuneam, SUA nu sunt străine de aceste mișcări. În vara lui 2011, Washingtonul avea să reia legăturile cu Frații Musulmani. Asta în condițiile în care, la începutul anului trecut, directorul FBI Robert Mueller declara că această organizație care se află și în SUA a sponsorizat terorismul în interior acestei țări precum și în afara ei. Așadar, șefa diplomației americane Hillary Clinton avea să declare, în iunie 2011, că interesul Washingtonului este de a dialoga cu aceste partide care se dedica unor politici non-violente. Cu toate acestea, legătura dintre SUA și Frația Musulmană nu este una deloc nouă. În timpul regimul Mubarak, această organizație considerată un aliat cheie al SUA, a fost interzisă formal de către autorități. SUA au pus o serie de condiții pentru reluarea acestui dialog printre care respectarea drepturilor minorităților și accesul total al femeilor în cadrul clasei politice. „Primim cu bucurie orice relație cu alte state care ne-ar putea ajuta în clarificarea viziunilor noastre. Dar acestea (relațiile – n.red.) nu vor include sau vor fi bazate pe intervenția în afacerile interne ale țării”, declara în urmă cu circa un an de zile, Mohamed Sad al-Katatni pentru Reuters. Ramura de măslin fluturată de SUA a fost primită astfel de această organizație care a precizat totuși că va discuta condiționat cu Washingtonul. Pe fundalul anunțului că vor desemna un candidat la președinție, personaj care are toate șansele să-l înlocuiască pe Mubarak, SUA nu văd cu ochi buni această mișcare. Khairat al-Shater este un milionar egiptean, în vârstă de 61 de ani, care a fost unul de-al lungul anilor unul dintre strategii și finanțatorii acestei mișcări. Acesta și-a construit un adevărat imperiu financiar în jurul acestei organizații de la fabricarea de mobilă, la îmbrăcăminte pentru bărbați și autobuze. El s-a alăturat mișcării în 1974 iar din ultimii 20 de ani din viață, 12 și i-a petrecut în închisoare. Ultima dată acesta a fost închis în 2007 de către regimul Mubarak pentru a fi eliberat în 2011 pe fondul revoltelor din piața Tahrir. Pentru a candida la președinție, al-Shater a demisionat din această organizație.
„Lobby frățesc“ la Casa Albă
Pentru a liniști spiritele la Washington și pentru a calma o partea a criticilor, această organizație majoritară în Parlamentul de la Cairo și-a trimis reprezentanții într-un turneu diplomatic. „Înarmați” cu prezentări în PowerPoint și promisiuni politice, solii de la Cairo au încercat să convingă pe parcursul acestei săptămâni că intențiile lor sunt unele democratice bazate pe supremația Legii.
Întâlnirea, care a avut loc marți, cu oficiali de plan secund ai Consiliului pentru Securitate Națională (NSC), organismul din care fac parte consilieri pentru politică externă ai președintelui Barack Obama, se înscrie în cadrul contactelor cu partidele politice egiptene în urma îndepărtării de la putere, la începutul lui 2011, a regimului fostului președinte egiptean Hosni Mubarak, un aliat al Statelor Unite, a subliniat Tommy Vietor, purtătorul de cuvânt al NSC. "Considerăm că este în interesul Statelor Unite să se afle în contact cu toate partidele care s-au angajat la respectarea principiilor democratice, inclusiv lipsa de violență", a declarat Vietor. "În cursul tuturor discuțiilor cu aceste grupări, noi subliniem asupra importanței respectării drepturilor minorităților, participării femeilor și preocupărilor noastre în materie de securitate regională", a continuat purtătorul de cuvânt. Casa Albă a notat că doi senatori din cadrul Partidului Republican, Lindsey Graham și John McCain, s-au întâlnit, de asemenea, recent, cu membri din cadrul confreriei egiptene. Nici Israelul nu vede cu ochi buni ascensiunea acestei organizații islamiste. Cu Mubarak dat jos, garant al păcii dintre Egipt și Israel prin acordul semnat între fostul lider Anwar Sadat și fostul premier israel Menahem Begin la Camp David în SUA, Israelul nu mai are nicio garanție că Egiptul nu va îi va deveni o țară ostilă. În ultimii ani, Frăția a cerut reînceperea războiului cu această țară și anularea condițiilor tratatului de pace dintre Egipt și Israel
Frăția Musulmană, cea mai mare și cea mai veche organizație islamistă din lume
Această organizație islamistă este una care numără nu mai puțin de 100.000 de membri activi în Egipt și are o istorie ce datează încă din 1928. Frăția Musulmană a fost fondată de profesorul sufist (latura mistică a Islamului – n.red.) Hassan al-Banna și s-a manifestat inițial ca mișcare națională împotriva guvernării britanice. Scopul declarat al organizației este promovarea învățăturilor islamice “ca punct de referință pentru ordonarea vieții personale, familiale și de stat pentru musulmani”. După fondarea mișcării, aceasta s-a extins în întregul Orient Mijlociu, și s-a remarcat prin numărul mare de moschei și scoli publice pe care le-a fondat și finanțat. Începând cu anii ’40, mișcarea și-a adăugat și o aripă politică.
Mădălin Necșuțu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















