
Majoritatea europenilor se opun portului vălului islamic în școli, dar, în schimb, acceptă prezența crucifixului în sălile de curs, relevă un studiu spaniol, dat publicității miercuri.
În total, 52,6% dintre europeni se opun sau sunt total împotriva portului vălului islamic în școli, potrivit anchetei realizate în lunile noiembrie și decembrie 2009 pe un eșantion de 1.500 de persoane în 12 țări din Uniunea Europeană, dar și în Elveția și Turcia, de către serviciul de studii al băncii BBVA.
Această medie de 52,6% nu ia în calcul răspunsurile turcilor și pe cele ale elvețienilor. Rezultatele diferă în mod important de la o țară la alta.
Țările în care există cea mai importantă opoziție în acest sens sunt Bulgaria, cu un procent de 84,3%, Franța, cu 68,7%, și Germania, unde 66,3% dintre cetățeni se opun.
În Franța, unde președintele Nicolas Sarkozy s-a pronunțat pentru un proiect de lege privind interdicția generală a vălului integral, o lege interzice încă din anul 2004 portul ostentativ al însemnelor religioase în școală, incluzånd vălul islamic. De asemenea, în Spania, unde au existat recent dezbateri aprinse cu privire la excluderea de la cursurile liceale ale unei tinere acoperite cu văl a provocat o dezbatere aprinsă, mai puțin de jumătate dintre locuitori, 49,6%, se opun portului vălului islamic, mai arată studiul BBVA.
Țările unde opoziția în acest sens este mai puțin pronunțată sunt Polonia, cu un procent de 25,6%, și Danemarca, cu 28,1%.
În medie, potrivit studiului, 44,2% dintre europeni sunt împotriva portului kipei evreiești în școală, cu o opoziție deosebit de semnificativă în Bulgaria, 82,4%, și în Franța, 64,1%, urmată de Grecia, 59,2%, și Germania, 58,6%.
Europenii sunt, în schimb, favorabili în proporție de 54,4% prezenței crucifixului în sălile de clasă, potrivit studiului.
În Italia și Spania, două țări cu o puternică tradiție catolică, persoanele chestionate sunt favorabile în proporție de 69,9% și 49,3%. Această cifră este însă de 77% în Regatul Unit și de 78,8% în Danemarca.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















