Home În Lume Falsurile din certificatul de naștere al lui Barack Hussein Obama, demonstrate de...

Falsurile din certificatul de naștere al lui Barack Hussein Obama, demonstrate de un israelian

DISTRIBUIŢI

Alegerile din Statele Unite se apropie cu pași repezi și cum numai luna viitoare nu este noiembrie, presiunile care compromit campania politică a celor doi candidați iau amploare. Barack Obama, actualul președinte al „Lumii Libere“ așa cum este numită America, aspiră cu o exagerată încredere în sine la un nou mandat, în defavoarea republicanului Mitt Romney.  Obama are însă de infirmat o acuzației care nici că putea să vină într-un moment mai nefavorabil dar care „i se trage“ din greșelile politice pe care le-a făcut în timpul mandatului său început în 2009. Astfel, după ce oameni de vârf ai Statelor Unite l-au acuzat pe actualul președinte că acesta ar fi musulman, Obama a prezentat în apărarea sa propriul certificat de naștere care, odată devenit public a fost obiectul principal al presei și al adversarilor săi politici.  Scandalul a început de la omul de afaceri Donald Trump care și-a exprimat îndoiala că Obama ar fi cetățean al Statelor Unite, o condiție esențială pentru a îi fi acceptată candidatura la președinție. Presat de adversarii politici dar și nevoit să se justifice în fața alegătorilor, Obama a dat publicității certificatul său de naștere, care dovedește că s-a născut în America, în Hawaii, la 4 august 1961, într-o maternitate din Honolulu.

Un general american în rezervă susține că certificatul de naștere al lui Obama este fals

Faptul că Barack Obama și-a „etalat“ certificatul de naștere în fața publicațiilor din lumea întreagă și îndeosebi a adversarilor acestuia, nu a calmat nici pe departe conflictul pe marginea acestui subiect și, dacă vechile speculații erau până la prezentarea certificatului doar vorbe, cercetările au fost mult mai amănunțite când actul a fost făcut public. Site-ul american Word Net Daily, relevă faptul că Paul Valley, american general major în rezervă, expert în securitate națională, susține că certificatul prezentat în aprilie 2011 este un fals. Expertul susține că FBI încearcă să ascundă falsul și că nimeni din Congres nu este dispus să abordeze această situație, din cauza unui posibil efect pe care această dezvăluire l-ar avea în rândul populației. "Certificatul său de naștere real nu a fost găsit niciodată în Hawaii, ori eliberat de vreun spital de acolo, dacă a fost vreodată eliberat. Am avut trei agenți CIA și numeroși asociați care s-au uitat la docu­ment și toți au avut aceeași concluzie – docu­mentul este un fals“, a declarat expertul.

Demonstrația unui cercetător israelian

Faptul că atacurile vin chiar din rândul conaționalilor săi atrage atenția în mod special asupra autenticității documentului, dar dovezi în dezavantajul liderului american vin și din lumea cercetătorilor israelieni. Dacă Obama a tratat cu indiferență problema Israelului și nu a luat nici o poziție politică în favoarea acestuia, cercetătorii israelieni îi „plătesc“ indiferența cu o acuzație care ar putea prăbuși cariera politică a democratului: „certificatul de naștere al lui Obama este un fals grosolan“, aceasta este concluzia publicată pe website-ul israelian „?ê?£tiință și Tehnologie“, creat de dr. Israel Hanukoglu, profesor de biochimie și biologie moleculară la Universitatea Ariel din Samaria și fost consilier pe probleme de știință al premierului Benjamin Netanyahu. Cercetătorii israelieni își arată mirarea față de „falsului grosolan care naște întrebări legitime asupra identității persoanei care a ajuns la conducerea celei mai puternice țări din lume“. Motivația oficială a atenției cercetătorilor israelieni asupra certificatului lui Barack Hussein Obama este aceea că „Domnul Obama este liderul Lumii Libere și din această poziție politicile duse de acesta pot afecta întreaga lume, nu numai SUA“.
Cercetarea finalizată în defavoarea președintelui american se poate totodată datora și faptului că liderul SUA nu a găsit timp pentru a discuta problema atacării Iranului cu Benjamin Netanyahu, între patru ochi, limitându-se doar la conversații telefonice sporadice și lipsite de vreun ajutor real din partea Statelor Unite. „În programele grafice vectoriale, imaginea este compusă din elemente, care stau grupate. Dacă forma lungă a certificatului lui Obama prezentat de Casa Albă este o fotocopie a documentului original, n-ar trebui ca imaginea să fie compusă din părți separate. Programul arată că imaginea documentului este compusă din două părți separate, care au fost grupate într-una singură. Totodată, programul a pus în evidență existența a nouă straturi diferite, negrupate, iar din cel mai important lipsește ultima cifra „1“ din codul numeric 61 10641“, aceasta este explicația oferită pe portalul israelian care atestă falsitatea certificatului de naștere.

Confirmarile unor experti  IT

Greșelile făcute de cei care au editat și astfel, falsificat certificatul de naștere al liderului american nu se opresc aici. Ivan Zatkovici, fost consultant pentru corporațiile McGraw-Hill, Houghton-Mifflin, Citicorp, a sesizat și el iminenta dovadă a lipsei de originalitate a documentului. „Este posibil să lucrezi un document fără să modifici imaginea, dar nu este cazul aici. Aici este vorba de acțiunea unei persoane care a editat și reeditat documentul pentru a-l modifica.“, a declarat Zatkovici. Eroarea fatală însă, care a eliminat orice dubiu cu privire la grosolana minciună a liderului SUA, este faptul că falsificatorii au trecut la rasa copilului, „african“. În 1961 când s-a născut Barack Obama, la rasa copilului de culoare se trecea „negro“ sau „black“, în nici un caz „african“.

Irina Popescu

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.