Care au fost cele mai dificile momente din viaţa de preşedine a lui George W. Bush? Trimiterea soldaţilor americani pe front şi expunerea fiicelor sale gemene, Barbara şi Jenna, atenţiei publicului. -Îmi iubesc fetele. Iar una din cele mai dure decizii luate a fost să le pun în atenţia publicului-, a recunoscut Bush la o reuniune publică în statul Pennsylvania. -M-am hotărât greu dacă să candidez la preşedinţie, pentru că ştiam, spre deosebire de ceilalţi pretendenţi, ce înseamnă să fii copil de preşedinte-, a explicat Bush, al cărui tată a ocupat Biroul oval în perioada 1989-1993. Soţii Bush au încercat să-şi ferească fetele, dar gemenele au intrat, practic, singure în vizorul mass-media în 2001, cand au făcut obiectul unor proceduri pentru deţinere de alcool întrucat nu aveau varsta legală. Ulterior, ele au participat la campania de realegere a tatălui lor, dar şi în programe umanitare. Presa a scris mult şi despre logodna Jennei, despre cartea ei privitoare la experienţa ca voluntar pentru UNICEF în America Latină. Bush, care provine dintr-o familie cu tradiţie politică, a lăsat libertate fiicelor sale în ceea ce priveşte o eventuală carieră în politică. -Aş prefera să facă ceea ce vor. Să le văd crescand a fost o binecuvantare şi chiar sunt mandru de ele-, a declarat el.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info






















