Se spune ca aici a fost Gradina Edenului, acel loc mitic, la confluenta Tigrului cu Eufratul, leaganul umanitatii, raiul pe pamant de unde au fost alungati Adam si Eva.
Astazi este un loc uitat, in paragina, plin de gunoaie si marcat de gauri de gloante, scrie AFP. Eucaliptul cunoscut ca si copacul lui Adam, destinatie pentru pelerinii crestini, musulmani si evrei laolalta, s-a uscat demult.
-Pe vremuri, credeam ca aici este o mica bucatica de rai pe pamant-, spune Qassem Khalif, profesor de engleza. -Fiecare generatie a fost invatata ca aceasta este adevarata Gradina a Edenului, iar acesta este copacul lui Adam, locul de unde a vorbit pentru prima data cu Dumnezeu. Acum este in ruina, nu mai exista nici urma de respect, de umanitate…-, continua acesta.
Religios sau nu, Mesopotamia, fertilul pamant dintre Tigru si Eufrat, a fost locul de nastere al omului modern. Aici a fost inventat alfabetul si zilele divizate in 24 de ore. Tot aici au fost compuse primele poeme epice, istorice, si de aici s-a raspandit agricultura. In acest loc, Partidul Baas al lui Saddam Husesin a construit un loc de pelerinaj, pentru a atrage turistii. Dar, dupa inceperea razboiului cu Iranul vecin (1980-1988), zona a fost data uitarii. In spatele Gradinii este acum o apa poluata si murdara, unde copiii care vor sa faca o baie sau sa pescuiasca trebuie sa isi dispute mai intai teritoriul cu o haita de caini.
In preajma Razboiului din Golf, Saddam a transformat intreaga regiune in una din victimele politicii sale antisudiste, ulterior revoltei siitilor, inabusita de fortele Bagdadului. Astfel, apa a fost secata la ordinul direct al oficialilor irakieni, iar localnicii, arabi descendenti din popoarele antice sumeriene si babiloniene, au fost alungati de pe pamantul parintilor lor. Razbunarea lui Saddam a fost deghizata sub numele unui proiect de transformare a mlastinilor sarate in pamant arabil, dar adevarul nu a putut fi ascuns.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















