29 de polițiști au fost răniți la Atena și 28 de persoane au fost arestate, în urma ciocnirilor dintre forțele de ordine și protestatari, soldate cu moartea a cel puțin trei persoane. Ciocnirile au avut loc miercuri în diferite părți ale capitalei elene, după manifestații pașnice la care au luat parte zeci de mii de persoane. Atât sectorul public, cât și cel privat au fost paralizate de greve naționale, în semn de protest față de măsurile de austeritate luate de guvernul elen, în urma ajutorului financiar de 110 miliarde de euro primit de la UE și FMI. Grecii sunt însă furioși, iar sindicatele spun că membrii lor trebuie să plătească acum pentru criza economică provocată de politicienii corupți. Aceștia nu se lasă și au lansat un nou apel pentru participarea la alte proteste joi după-amiază, în centrul Atenei, în contextul în care proiectul de lege legat de noile măsuri de austeritate a fost supus votului în parlament tot ieri.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















